Prima pagină » Sport » Razvan Lucescu a renuntat la nationala si va antrena Rapidul

Razvan Lucescu a renuntat la nationala si va antrena Rapidul

 

Razvan Lucescu nu mai este antrenorul echipei nationale incepand de astazi, tehnicianul semnand un contract pentru urmatorii patru ani cu Rapid.

Federatia Romana de Fotbal a anuntat, sambata, pe site-ul oficial, ca Razvan Lucescu a renuntat la functia de selectioner al nationalei si ca prima reprezentativa va fi condusa in turneul din America de Sud de antrenorul echipei de tineret, Emil Sandoi, anunta Mediafax.

“In cursul diminetii zilei de azi, 4 iunie, presedintele Federatiei Romane de Fotbal, domnul Mircea Sandu, a avut o intalnire cu domnul Razvan Lucescu, acesta din urma informandu-l pe seful FRF ca renunta la functia de selectioner, decizie care intra in vigoare imediat. Astfel, se incheie un mandat care a inceput la 6 iunie 2009, cu un 1-0, in deplasare, contra Lituaniei, in preliminariile Cupei Mondiale FIFA 2010, ultimul joc, 3-0 cu Bosnia-Hertegovina, parafand un bilant de 21 de meciuri, dintre care 7 victorii, 7 egaluri si 7 infrangeri. Aceasta inseamna ca echipa va fi condusa, la apropiatele meciuri amicale din America de Sud, contra Braziliei (Sao Paulo, 7 iunie) si Paraguayului (11 iunie), de antrenorul principal al echipei nationale de tineret Under 21, Emil Sandoi”, se arata in comunicatul FRF.

In comunicat se mentioneaza ca a laturi de Razvan Lucescu a parasit staful tehnic al nationalei si preparatorul fizic Diego Longo .

“In cadrul intalnirii de azi, una care a consfintit o despartire amiabila, civilizata si fara vreo urma de conflict, presedintele FRF i-a multumit lui Razvan Lucescu pentru intreaga activitate depusa ca selectioner. Acest fapt il face public si prin intermediul prezentului comunicat, urandu-i succes acolo unde va munci in continuare si sperand ca viitorul selectioner, impreuna cu staful sau, sa continue munca lui Razvan Lucescu avand aceleasi rezultate cum a fost cel de aseara, contra Bosniei-Hertegovina”, se precizeaza in comunicatul FRF.

Nationala Romaniei va pleca in turneul din America de Sud, sambata seara, la ora 18.15, de pe aeroportul Henri Coanda, cu destinatia Sao Paulo, via Frankfurt.

Actionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, sambata dimineata, pentru Mediafax, ca tehnicianul Razvan Lucescu a semnat un contract pentru urmatorii patru ani cu gruparea “alb-visinie”.