Prima pagină » Societate » Sanatate » Terapie cu fasciculi de protoni, gratuita pentru bolnavii de cancer din Rusia

Terapie cu fasciculi de protoni, gratuita pentru bolnavii de cancer din Rusia

 

protoniOamenii de ştiinţă ruşi au făcut un pas decisiv pentru tratarea bolilor oncologice, informeaza ruvr.ru. În orăşelul Protvino, o suburbie a Moscovei, se încheie lucrările de montare şi instalare a unor sisteme pentru terapia cu fasciculi de protoni.

În urmă cu 50 de ani, fizicienii au descoperit că tratamentul cancerului cu protoni este mai eficient decât radioterapia.

Spre deosebire de razele gamma, protonii influenţează direct asupra tumorii, afectând putin ţesutul sănătos. Însă până în prezent această metodă nu a fost accesibilă tuturor.

„Pentru a obţine fasciculele de protoni necesare este nevoie de unităţi de dimensiuni uriaşe, al căror cost variază de la 100 la 300 milioane de dolari”, spune Vladimir Balakin, directorul Centrului fizico-tehnologic de la Institutul de Fizică Lebedev, membru corespondent al Academiei ruse de Ştiinţe.

„Noi am reuşit să rezolvăm problema prin crearea unor unităţi de zeci de ori mai ieftine şi mai compacte, care să producă protonii necesari pentru tratamentul pacienţilor cu cancer. Graţie acestui complex putem face faţă tuturor tipurilor de boli oncologice, cu excepţia cancerului de sânge”.

Unităţile de protoni vor fi disponibile la Institutul de Fizică al Academiei de Ştiinţe şi nu la Ministerul Sănătăţii.

„Însă tratamentul va fi deja accesibil cetăţenilor ruşi şi absolut gratuit”, menţionează Vladimir Balakin.

„Noi nu vom desfăşura o activitate comercială pe baza acestor instalaţii. Vom câştiga bani din vânzarea lor în Statele Unite şi Europa. Prima instalaţie pentru terapia cu fasciculi de protoni va începe să funcţioneze în spitale municipale din regiunea Moscova. În primul rând, în Protvino, şi apoi în Puşcino”, a declarat omul de ştiinţă rus.

Potrivit lui, primii pacienţi ruşi vor primi asistenţa necesară deja până la sfârşitul acestui an. De asemenea, o unitate este în curs de testare în Statele Unite, iar cealalalta este montata în Slovacia