Prima pagină » Politica » Auto-intitulatul lider de la Tiraspol se bizuie pe eficienta “pacificatorilor” rusi
Auto-intitulatul lider de la Tiraspol se bizuie pe eficienta “pacificatorilor” rusi
Noul auto-intitulat lider al regiunii transnistrene, Evgheni Sevciuk, se pronunta impotriva transformarii actualului format al operatiunii de mentinere a pacii in zona de securitate de pe Nistru, dupa ce impuscarea unui tanar de catre un soldat rus a relansat discutiile despre necesitatea unei misiuni civile.
“Consideram ca operatiunea de mentinere a pacii este una eficienta si ne pronunțam pentru consolidarea formatului actual al fortelor de pacificare. Acesta si-a demonstrat viabilitatea timp de mai multi ani, iar orice provocare din partea moldoveneasca sau din partea altor parteneri le consideram nefondate,” a spus Sevciuk, citat de Unimedia.
Potrivit lui Sevciuk, incidentul de la 1 ianuarie nu este un motiv “pentru speculatii politice”, iar protestele organizate la punctele de control de pe malul Nistrului au un caracter planificat si provocator. “Aceste actiuni pun la indoiala intentiile Chisinaului de apropiere si dezvoltare a relatiilor dintre cele doua maluri si de asigurare a mai multor libertati pentru locuitori”, a acuzat Sevciuk, potrivit publika.md.
Statele Unite, UE, Ucraina, dar si Romania, sustin demilitarizarea zonei de securitate si inlocuirea trupelor ruse de mentinere a pacii cu o misiune civila sub egida OSCE, asa cum cer autoritatile de la Chisinau.
Sursa NewsIn






comentarii