Ordinary Day

Cand eram mica priveam ore in sir cerul. Clipele fosneau mai tare ca frunzele la inceputul toamnei. Iar eu eram acolo, in mijlocul universului, si norii se grupau dansand cu ochii mei. Si-i priveam indelung, cu respiratii fine, devenind parca stapana peste tot ce se afla in jurul meu. Spre inserat aveam impresia ca totul imi apartine si ca ziua ce tocmai s-a scurs nu o dadusem pe degeaba. Clipele erau atat de sincere, incat pentru mine cerul, care prindea lumea de toate colturile si de toate ascunzisurile, el care cunostea orice miscare si surprindea orice gest, devenea stapanul meu, stapanul vietii mele. Si nu mai credeam in nimic altceva. Pentru ca eu, slujitorul demn de seninatate, zaboveam ore in sir in fata imensitatii nestemate. Crescusem destul de mult si ajungeam usor pe acoperisul casei. De acolo imi imaginam cum ating bucuria, speranta, desavarsirea. Si eram fericita!

Timpul a trecut, inserarea vine tot mai des peste mine, si atunci ma gandesc la plinatatea ce o dobandeam in amurgurile copilariei mele. Si cat era de frumos, de lin, de curat! Bataile inimii imi erau ca niste raze de soare si le pastram in miez de noapte ca tribut pentru zilele in care privirea-mi devenea azur.

Acum, experienta personala, binevoitoare cu imprejurul si imprejurimile, capata diferite sensuri. Nestatornica sau toleranta ma uit pe gaura cheii dupa straini. Raman la fel de neincrezatoare in preoti si doctori, in biserici si societate. Eu nu iubesc oranduirea, eu iubesc oamenii si gandurile lor. Gandurile ascunse de cugetul majoritatii pentru ca ele sunt cele mai curate, mai sincere, mai inversunate, mai intrebatoare si mai multumitoare.

Despre tine inca mai stiu multe. Nu te-am iubit si acceptat niciodata pentru ceea ce ai dorit sa afisezi in lume. Ci pentru capul tau asezat pe perna moale, care emitea teorii despre adevaratul tau eu. Despre tine stiu ca esti la fel de demna si mincinoasa. Invatatura ta m-a prigonit, dar remember-ul, feedback-ul au ramas cu mine.

Ma bucur din nou de dimineti, de ceaiul pregatit in graba de El, de mandria lui asemenea unui scaiete de camp. Agatat de lume, doreste sa scape, sa traga obloanele peste noi, sa ramanem inchisi sa ne traim povestea. Sa devenim ceea ce eu doream de mult. Cum ingerii nu sunt nici barbati, nici femei, atunci doua suflete care se iubesc foarte mult, dau nastere unui inger. Unul fermecator de parsiv si mereu tanar, sa suplineasca trecerea noastra alerta prin timp. Ma bucur de El, pentru ca el se bucura de mine. Iar daca ne mai certam, nici asta nu e un lucru atat de grav. As traduce ultima cearta… frica de a nu ne mai intelege, de a nu duce in departari povestea ce da tonul voiosiei. Si azi ma bucur ca eu sunt, ca El este, ca inca mai putem fi, ca gandurile noastre uneori se intalnesc, ca alteori ideile se lupta in arena pentru a ne individualiza si apoi a ne uni, chiar daca sunt momente cand obosim sa mai fim noi.

Cititi si “I’m just a dreamer”