Franturi din golul care se tot umple

Se invart capete, se inghit strategii, apoi se modeleaza ochi de foc. Ne privim cu altruism si ne inghitim cu pofta egoista. Suntem magicieni. Cararile noastre sunt carii, cioburi de abis. Recunostinta e maduva sau poate cadavru viu? Intre trei prieteni alegem intotdeauna un al patrulea si cand ii juram recunostinta vesnica ne intorcem la primul. Sfiosi… Ce sunt pasii nostri? Cuvinte simple, apasate, cadentate. Nimic din gol nu poate fi plin. Sau poate… O aiureala, asta suntem!

Cand ne pregatim sa spunem adevarul rosim. Cand mintim, afisam un zambet suav, o replica sinistra la tot ce atat de mult conteaza. Averile mele sunt, rand pe rand, o scrisoare, cateva poze, o colectie primavara-vara de zambete, un plic aromat de ceai, cartea cu file ingalbenite si amintirile. Cele bune. Franturi de memorie calda, line ca o plimbare pe deal in afintit. Toate intr-o cetate sfaramata pe jumatate, cu oameni calmi care rad la toate glumele, cu bune si cu rele. Ma indragostesc usor si uit apoi ce dor ma leaga de restul lumii. Iar daca nu uit, stiu ca am un dor pe care nu-l pot atribui nimanui, e acolo, sta potolit si ma face sa zambesc. Pustietatea e un echilibru, e o amplificare a starilor sufletesti si a unui interval in care tot ce simti stranuta alternative. Alternativa mea e rosiatica si tandra sau macar asa am vazut la rasarit, asfintitul a fost prea inchis pentru mine.

Aburi, toxic, dorinta, mistuire… umezeala si varfuri de priviri inclinate spre orice intrebare si orice raspuns. Azi iti spun cat ma bucur ca te-am cunoscut. Propun o emisie de toleranta si sinceritate pe toate posturile vacante din viata fiecaruia.

Pana la urma, ce-ti mai ramane dupa ce ai inghit toti anii astia? Un gol care poate fi atat de plin.

Cititi si Cel mai frumos secret.