Dezbateri: De ce nu functioneaza capitalismul?

Ma revolta cand vad ca actuala Putere se comporta si ne vorbeste de parca nu ar sti ca sistemul capitalist are nevoie de reforme substantiale si ne face apologia “privatizarilor” de parca asta ar fi unicul panaceu. Mai ales ca mama lui Basescu si a Guvernului Boc nu i-a facut capitalisti convinsi, ci chiar dimpotriva. Plus ca, atata vreme cat chiar capitalistii adevarati discuta despre necesitatea reformarii lui, sa ni-l vinzi noua ca si cum am fi inghititi intr-o bula a timpului, si nu am auzit de economia sociala, spre exemplu, e o dovada de desconsiderare a inteligentei poporului roman. Cu unele aspecte ce tin de siguranta nationala si atentate la adresa ei. Redau mai jos opinia unui specialist in capitalism. Ca suntem sau nu de acord cu ea nu “importa” insa societatea romaneasca are nevoie de astfel de dezbateri, chiar daca nu a apucat sa treaca la capitalism nici dupa decembrie 1989.

De ce nu functioneaza capitalismul? Este intrebarea la care da un raspuns economistul american Lawrence Summers intr-un comentariu publicat de Reuters. Summers a fost pana in 2006 presedintele Universitatii Harvard, sub Clinton, secretarul Trezoreriei, iar pana in noiembrie 2010 directorul Consiliului Economic National al Casei Albe.

“Americanii au fost in mod traditional cei mai entuziasti campioni ai capitalismului. Cu toate acestea, un recent sondaj de opinie a aratat ca 50% dintre americani au o opinie pozitiva despre capitalism, in vreme ce 40%, nu. Cei mai deziluzionati sunt tinerii intre 18 si 29 de ani, afro-americani si hispanici, ale caror venituri sunt sub 30.000 de dolari si se auto-descriu drept democrati.

Trei alegeri la rand au fost adevarate bai de sange pentru cei implicati, cu stanga ducand-o bine in 2006 si 2008 si cu dreapta castigand comprehensiv in 2010.  Odata cu aparitia Miscarii Tea party la dreapta si a celei Occupy la stanga, pare ca miza creste in acest an electoral.
Deci cat de justificata este deziluzia in ceea ce priveste capitalismul de piata? Depinde de raspunsurile la doua intrebari critice. Problemele de azi tin de forma capitalismului de piata de azi sau sunt subiectul unei solutii mai directe? Ne putem imagina alternative mai bune?

raspandirea stagnarii si a unei rate anormale de lipsa a locurilor de munca din Japonia pana in restul tarilor industrializate isca dubii in ceea ce priveste eficienta capitalismului ca promotor al crearii de locuri de munca si cresterea standardelor de viata pentru o puternica clasa de mijloc. Iar problema e cat se poate de adevarata. Sunt putini care ar paria ca in urmatorii 5 ani SUA sau Europa vor reveni la o rata a somajului de dinainte de criza. Ambele economii vor suferi constrangeri lunga vreme.

Dar reflecta asta o problema in sine a capitalismului, asa cum sugereaza Keynes (John Maynard Keynes – n. red.), ce poate fi depasita cu politici fiscale si monetare si care nu va beneficia din unele structurale la scara mare? Eforturile de a reforma capitalismul sunt mai degraba o diversiune de la nevoia de a promova cererea decat o contributie la a le da oamenilor locuri de munca. Cred ca daca si atunci cand politicile macroeconomice vor fi ajustate in  mod corespunzator, multe dintre preocuparile actuale vor pali.

Acestea fiind zise, cresterea mare a ratei somajului dincolo de cercul de afacerilor – unul din sase americanii cu varsta intre 25 si 54 de ani au sansa sa ramana fara loc de munca chiar si dupa ce economia SUA isi va fi revenit – impreuna cu dramaticele cresteri in distributia veniturilor de la un top de un procent spre 0,1 din populatie si declinul mobilitatii sociale ridica serioase dubii cu privire la corectitudinea capitalismului. Problema e reala si profunda si pare putin probabil ca se va corecta de la sine.  Iar faptul ca pana si rata de angajati in industria manufacturiera chineza este cu mult sub nivelul de acum 15 ani sugereaza ca radacinile problemei sunt mai profunde de evolutia tehnologiei.

Economia agricola a facut loc economiei industriale pentru ca progresul a permis cererii de mancare sa fie realizata de o mica parte a populatiei, lasand un numar oameni de oameni pentru munca din afara acestui domeniu. Acelasi proces are loc acum in ceea ce priveste industria manufacturiera si o larga serie de servicii, ceea ce reduce perspectiva de angajare a unul mare numar de cetateni.  Si, la fel ca si in primele zile ale erei industrializarii, combinatia dintre dislocari si mai marea abilitate de a produce la scara mare le ermite doar catorva sa faca averi mari.

Natura transformarii este evidenţiată prin schimbarea de 50 de ori a preţului relativ al unui  televizor şi al unei zile de spitalizare in timpul ultimei generatii. Deşi este de multe ori observat că salariile muncitorilor de nivel mediu au stagnat, aceasta ascunde un aspect important a ceea ce se intampla. Măsurată prin elemente cum ar fi  îmbrăcămintea sau serviciile de telefonie,  în în care creşterea productivităţii a fost rapida, de fapt, salariile au crescut rapid în ultima generatie. Problema este că acestea au stagnat sau scăzut în raport cu preţul locuinţelor, al asistentei medicale, al alimentelor, energiei sau educaţiei. Pe masura ce tot mai puţini oameni sunt necesari pentru a satisface cererea populaţiei pentru bunuri cum ar fi aparate si imbracaminte, este firesc ca  tot mai multi sa lucreze în producerea de bunuri cum ar fi asistenţa medicală şi educaţia în cazul în care rezultatele sunt în mod evident nesatisfăcătoare. Într-adevăr, dupa cum a aratat economistul Michael Spence, un proces de acest gen este în curs de desfăşurare; în esenţă, toate creşterea ocupării forţei de muncă în SUA din ultima generatie a venit in marfuri non-comercializate.

Problema este ca in majoritatea acestor arii capitalismul traditional si-a dovedit slabiciunile. In mod sigur nu e un accident faptul ca in aproape orice societate in domeniul sanatatii si al educatiei  este mai mult legat de sectorul public decat producerea de bunuri manufacturiere. Si este imperativ sa muti pe ei care fac otel in activitati de genul de a avea grija de batrani. Si la fel de imperativ este si reducerea cresterii sectorului public.

Iar asta ne aduce la acuzatia ca guvernele din societatile capitalismului de piata indusrial sunt falimentare. Presiunile asupra bugetelor au redus abilitatea sectorului public de a raspunde. Cat si cand vot fi reduse programele de protectie sociala este o chestiune din nou actuala. Iar solvabilitatea a prea multor tari capitaliste pare pusa la indoiala.

Desi cred mai mult decat altii ca Guvernul SUA va reusi sa se imprumute la dobanzi atractive pentru o lunga perioada de timp, nu exista indoiala ca aleasa cale a planificarii cheltuielilor si a colectarii veniturilor este inconsistenta. Iar Europa ne invata ca pietele pot transforma problemele fiscale in unele catastrofice alarmandu-se prea rapid.

Pana la un punct, raspunsul este simlu: mai mult curaj si determinare politica. Dar, la un nivel mai profund, cetatenii lumii industrializate care credeau ca traiesc in societati progresiste sunt indreptatiti sa se mire de ce le scade nivelul protectiei sociale. Paradoxal, raspunsul rezida in chiar succesul capitalismului care a facut ca pretul educatiei idividului sau al alpatarii sa fie foarte mare.

Cand ceea ce rezulta e nesatisfacator, asa cum este clar in prezent, exista intotdeauna o dezbatere intre cei care cred ca actualul curs trebuie urmat cu vigoare sporita si cei care vor o schimbare radicala de directie. Dezbatere este mai presus de cazul capitalismului de piata. Acolo unde a fost pus in practica s-a dovedit un succes. Provocarea pentru generatia viitoare este ca, in vreme ce acest succes este luat de bun in masura tot mai mare si va deveni o sursa tot mai mare de frustrare, succesul nu se va raspandi dincolo de granitele naturale ale pietii. Iar macar cateva parti din capitalismul contemporan trebuie reinventate – cele care privesc sanatatea, educatia si protectia sociala”.