“I’m just a dreamer”

Destul de înfiptă în nicăieri şchiopătez la auzul oricărei respiraţii. Nu se îndreaptă nici una către mine, dar parcă pe toate aş vrea să le joc în căuşul palmelor. Să te joci cu respiraţiile a zeci de oameni care trec grăbiţi pe lângă sângele tău. Îl aud cum îşi urmează cu repeziciune traseul, de sus în jos, de jos în sus. Ca un ascensor.

Le amesteci până încep să susure gânduri, versuri, idei, cântece scurte de dor şi jale. Serenade urbane, un disc fără premii, dar decorat cu mii de vise.

Când o să fiu bătrână, o să fiu doamnă. O să fiu doamna de la 3. Nu o să port capot înflorat şi nici mărgele colorate. O să port jeanşi largi şi pălărie de paie.

Nu o să mă plimb toată ziua cu troleul şi nu o să leşin din cauza căldurii pentru că mă plictiseam în sufrageria mea. O să citesc poveşti nemuritoare. Cărţile ce nu mi-au plăcut în primii ani de şcoală. O să renunţ la cafea, o să beau ceaiuri aromate şi o să fiu îndeajuns de rafinată pentru intimitatea mea. O să mângâi nepoţii, o să-i îmbrăţişez lung, apăsat şi o să inventez poveşti pentru ei.

Nu o să stau la bârfă cu vecinele mele. Şi promit azi, că printre riduri şi oftat, o să urc în leagăn cel puţin o dată pe lună. Si tot de atâtea ori o să mă avânt pe tobogan.

Am călătorit dimineaţă cu troleul, populat in mare parte de băbuţe. Se îndreptau agale spre centru. Miroseau discret a parfum şi erau fine, modeste, sentimentale. O umbră de culoare le bucura chipul. Erau vii, chiar dacă mâna le tremura uşor pe baston… a greu şi a uitare. Le-am îndrăgit imediat şi parcă mi-au oferit un sentiment de siguranţă.

Cititi si Azilul Chewing Gum.