Orto-doxia salveaza Romania

de Ovidiu Hurduzeu

In vremea comunismului, valorile ortodoxe au fost eliminate din scoala, din viata societatii si caracterul demn al romanului a slabit pana la pierdere totala. Odata cu credinta a fost slabita si familia. Noi nu mai avem astazi mamele de altadata, dupa cum nu mai avem nici duhovnicii de altadata. Elementul esential al organismului societatii il constituiau mamele crestine si duhovnicii imbunatatiti. In acestea au lovit dusmanii intai, prin modernism, comunism, propaganda atee, schimbari de educatie si altele. Familiile s-au modernizat, mamele nu mai nasc multi copii, unul, doi sau deloc. Daca ele nu mai fac copii, neamul piere! Ii omoram inca din pantece si ne transformam in satrapi, ucigasi de prunci, continuu si, astfel, devenim ucigasi de natie. La aceasta decadere a noastra se adauga criza care ii starneste pe cei ramasi in viata sa fuga in lume. E o dezertare grava de pe fruntariile neamului. („Rezistenta noastra sta in dreapta credinta“, interviu cu arhimandritul Justin Parvu)

Profesorul Vasile Ghetau, director al Centrului de Cercetari Demografice al Academiei Romane estimeaza ca in anul 2050 Romania va avea o populatie de 14 milioane de suflete¹. Pe baza unor cercetari serioase, profesorul roman afirma ca, fara un program pronatalist dur, poporul roman risca sa se stinga de la sine.
Nu sunt nici speculatii, nici cifre alarmiste sau previziuni apocaliptice. Este adevarul gol-golut pe care nimeni nu vrea sa-l infrunte. De la 2,2 copii pe femeie in 1989, valoare care asigura inlocuirea generatiilor, rata totala a fertilitatii (numarul de copii nascuti de o femeie in perioada ei fertila) a coborat la doar 1,3 copii pe femeie in 1995 si nu da semne de crestere. „In urmatoarele doua decenii – scrie Sorin Bulboaca² – ca o consecinta a fenomenului de imbatranire a populatiei, sute de sate vor disparea de pe harta demografica a Romaniei, deoarece populatia lor actuala, alcatuita majoritar din pensionari, se va stinge in timp. Sunt localitati fara nici o perspectiva, avand doar cateva sute de locuitori, care nu dispun, in mileniul al treilea, de conditii decente de viata si nici nu atrag potentiali investitori. Daca in 2005, aproximativ 18% din totalul populatiei avea peste 65 de ani, in 2020 procentajul persoanelor de varsta a treia va creste la 30% iar in 2050, jumatate din populatie va avea peste 65 de ani – tendinta de imbatranire a populatiei Romaniei este comparabila situatiei din tarile Uniunii Europene.
Lucrurile sunt cu atat mai grave cu cat scaderea dramatica a natalitatii este insotita de un exod emigrationist de nestavilit. Pentru a se salva de la pieire, Romania are nevoie de o revolutie demografica. In contextul actual o asemenea revolutie pare imposibila. Studii dupa studii confirma aceeasi situatie tragica: foarte putine cupluri isi doresc mai mult de unul sau doi copii. Un numar ingrijorator de mare, cam 70% din tinerele familii nu isi (mai) doresc deloc copii.
Este bine cunoscut ca tarile dezvoltate se confrunta si ele cu o scadere accelerata a natalitatii. „Lunga iarna demografica a Romaniei“ (V. Ghetau) face parte din fenomenul mai larg al celei de a doua „tranzitii demografice“ care afecteaza mai ales Europa si Asia de Sud-Est. In zona euro-atlantica, scaderea fertilitatii este strans legata de raspandirea in masa a valorilor secularizarii, hiperindividualismului si consumismului.

Secularizarea si declinul Occidentului
In Occident, secularizarea desantata a inceput in anii ’60, o perioada a prosperitatii materiale si hedonismului in care capitalismul intra in faza consumismului de masa. Tot atunci se naste si „societatea spectacolului“; orice obiect devine o marfa a carei valoare de folosinta depinde in mare parte de imaginea ei publicitara. Pierzandu-si ancora crestina, valorile spirituale incep sa se plieze dupa ciclul productie/consum, sa intre intr-un sistem de echivalente generalizate in spatele caruia exista un singur numitor comun: banul. Intr-un astfel de sistem marfurile sunt echivalente una alteia in virtutea valorii lor de schimb; totul devine relativ, intersanjabil si circula pe o „piata globala“. Adevarul crestin apare desuet iar ordinea economica si spirituala traditionala, bazata pe valorile crestine, de-a dreptul „fascista“.
Un intreg mecanism propagandistic va denunta „miturile fondatoare“, asa-numitele „naratiuni istorice“ legate de figura simbolica a Tatalui in jurul caruia se cristalizeaza Natiunea, Poporul, Statul, Patria (componenta feminina a „Tatalui“). Cultura eroului si jertfei (martirului) este inlocuita de o mentalitate a confortului si gratificarii imediate. Statul national, cu valorile sale „identitare“ (eroi, martiri, memorie) este socotit perimat, o piedica in calea miscarilor de deteritorializare a capitalului si fortei de munca. Crestinismul este dezavuat. Mantuitorul nu urmeaza logica marfii iar relatia privilegiata cu Hristos transforma „schimbul“ in comuniune personala, situatie inacceptabila din punct de vedere comercial. Intrucat intruparea hristica nu poate fi inclusa intr-un circuit generalizat de echivalente, se acorda preferinta ecumenismului (religiile sunt intersanjabile). „Economia de piata“ isi depaseste rolul sau economic si tinde sa devina „societate de piata“, un principiu regulator al intregii activitati umane. Domenii odinioara sustrase economiei de piata – religia, cultura, invatamantul, relatiile de familie, sexualitatea – se contamineaza de consumism. Individul isi defineste identitatea prin adoptarea unui „fel de viata“, un lifestyle bazat pe materialismul societatii de consum: „Consum, deci exist“.
Crearea unui paradis consumist, prin utilizarea tehnologiilor moderne, a produs un individ obedient, liber sa aleaga intr-o lume in care totul este dinainte determinat. Omul postmodern se comporta ca un consumator care niciodata nu stie sau nu trebuie sa stie exact ceea ce vrea. Construit pe „o coloana absenta“ (Michaux), nu incearca nici sa schimbe, nici sa interpreteze realitatea. Este manat doar de sentimente, emotii si dorinte pe care le vrea totdeauna cat mai placute. Mereu pe fuga, trece in viteza pe langa tot ce l-ar putea situa. Familia, cresterea unui copil, atasamentul fata de aproape, biserica sau tara sa implica un atasament care i-ar putea opri „curgerea“ – omul modern nu recunoaste decat fluxul in chip de „activitate“, „cariera profesionala“, „schimbarea“ (sub forma permanentei permutari). Vrea „o viata mai buna“ fara sa aiba in vedere un scop mai inalt, un ideal, fara sa inteleaga care este menirea sa adevarata pe pamant. Imaginarul „supunerii“, „acomodarii“ si „confortului spiritual“ invadeaza intreg spatiul cultural al postmodernitatii. In ziua de astazi contestatia este ferm incadrata in structuri institutionalizate. Feminismul, multiculturalismul, miscarile de emancipare ale minoritatilor, „drepturile omului“ – intr-un cuvant retelele Corectitudinii Politice – sunt incercari de a crea aparenta libertatii, diversitatii si a unui punct de vedere critic exterior sistemului.

Sfarsitul iluziilor
Criza economica mondiala a spulberat insa iluziile intretinute de „societatea spectacolului“ global. Epuizarea resurselor naturale si dezastrul ecologic au pus frau revolutiei consumiste. Ingineriile financiare si, in general, rapacitatea „elitelor globale“ sunt vazute drept consecinte directe ale decaderii morale cauzate de o lume fara Dumnezeu.
Nimeni nu mai crede ca, actionand doar in interesul propriu, indivizii contribuie in final la bunastarea generala a societatii. „Animalul multumit de sine insusi“ (Ortega y Gasset), lipsit de simtul responsabilitatii si dominat de tendinte pecuniare este pus la stalpul infamiei. Tulburarile din Marea Britanie sunt considerate un indicator al starii de degenerescenta civilizationala produsa de secularism. Premierul britanic, David Cameron, a recunoscut ca revolta este consecinta unui „colaps moral“; principalul sau consilier in materie de ideologie, Phillip Blond, scrie in ultima sa carte: „Ceva foarte grav se intampla in Marea Britanie. Acesta este sentimentul pe care il impartaseste fiecare, indiferent de parerile sale politice. Dar care este oare boala de care suferim? Stim cu totii simptomele: teama crescuta, lipsa de incredere, multa suspiciune intre noi, cresterea criminalitatii, violenta, singuratate, recesiune, depresiune, distrugerea familiei, divorturi, infidelitate conjugala, servicii publice roase de birocratie, care nu raspund cerintelor cetatenilor, spitale murdare, neputinta, cresterea rasismului, orar de munca tot mai prelungit, copii fara parinti, acumularea si aparent permanentizarea saraciei, adolescenti inarmati cu pumnale, adolescenti injunghiati de pumnale, declinul politetii, tineri agresivi, eroziunea libertatilor civile si cresterea supravegherii obsesive a populatiei, autoritarism in sfera publica, libertarianism privat, generalizarea derizoriului, cinism politic si o lipsa acuta a bucuriilor zilnice. Acest sentiment nu este resimtit de cativa dezamagiti ci exprima un sentiment general caruia insa i se acorda prea putina atentie“.
„Astazi deja“ – constata teologul ortodox Christos Yannaras – „impasul civilizatiei occidentale nu mai este unul teoretic. El se manifesta in agonia si absurditatea modului cotidian de viata. Aceasta civilizatie a «echilibrului groazei», a programelor rationale de «fericire generala», a reziduurilor toxice, a consumatiei nesatioase, a inrobirii existentei umane de ideologiile totalitariste a ajuns sa ameninte viata la scara universala“³.

O lume de „true believers“
Timpurile s-au schimbat. In prezent secularizarea si-a epuizat resursele ideologice si, in curand, armata sa combatanta va avea prea multi generali („elitele globaliste“) in posturi de comanda si prea putini soldati in transee. Desi tarile bogate raman deocamdata seculare, populatia globului devine tot mai religioasa (Norris & Inglehart). In tabara crestinilor „fundamentalisti“ din Occident, are loc o spectaculoasa revenire demografica si spirituala; secularizarea a reusit sa ravaseasca crestinismul „moderat“, dar nu i-a afectat pe „true believers“.
In tarile scandinave si Franta, afectate de secularizare inca din secolul al XIX-lea, declinul crestinismului a incetat. Desi este vorba de numai 5% din populatie, acest grup de crestini practicanti este imun la deprecieri viitoare. In Finlanda, comunitatea luteranilor laestadiani are o rata totala a fertilitatii de 5,47 fata de 1,45 la finlandezii seculari. In Larsmo, comunitatea lor s-a dublat in ultimii 30 de ani, ajungand in prezent la 40% din populatia orasului, cu perspectiva de a atinge 75% intr-o singura generatie. In Olanda, calvinii ortodocsi au o rata totala a fertilitatii de 3 in comparatie cu 2,3 pentru ceilalti protestanti, 1,9 pentru catolici si 1,7 pentru persoanele secularizate. Rata relativ inalta a fertilitatii si rezistenta in fata secularizarii au fost factorii care le-au permis sa se mentina la 7% din populatia Olandei, aproape aceeasi cifra ca in 1889 cand s-au separat de Biserica reformata olandeza. Prin comparatie, protestantii au inregistrat pierderi catastrofale in fata secularizarii; din 49% din populatie in 1889, ponderea lor s-a redus la 5%. Situatia catolicilor nu este cu nimic mai buna, ei ajungand la 8% din populatie, o scadere vertiginoasa de 20% in cursul ultimului deceniu.
In SUA, mormonii sunt imuni la cantecele de sirena ale secularizarii. Daca in statul Utah din SUA, in 1900 doar 15% din mormoni se duceau regulat la biserica, astazi procentajul este de 70%. Pana in anul 2100 se estimeaza ca intre 1 si 6 % din populatia pamantului vor fi mormoni. Este interesant de remarcat ca rata de crestere a mormonilor, 40% in fiecare deceniu, este similara cu cea a cresterii crestinilor din primele secole. Cand Imparatul Constantin a adoptat crestinismul in 312, comunitatea crestina avea deja sase milioane de membri!
Un exemplu de crestere fenomenala a unor comunitati religioase crestine ni-l ofera huteritii din America de Nord, care au crescut de la 400 de suflete in 1880 la 50.000 astazi, si amishii – de la 5000 in 1900 la 250.000, in prezent⁴.
Cand ne referim la „declinul crestinismului“, trebuie sa precizam ca este vorba despre declinul „crestinismului globalizat“ care cauta sa se adapteze la cerintele unei lumi secularizate. Acesta nu-i altceva decat un „habitat“ religios al timpurilor postmoderne, o trivializare a Adevarului. Crestinii „moderati“ nu vor sa supere ratiunea de stat liberala/libertariana, raman mereu in defensiva. Nici prin gand nu le trece sa rastoarne mesele in templu. Compromisurile si adaptarea la normele societatii de consum le-au slabit legitimitatea; din ce in ce mai multi crestini practicanti parasesc „biserica oficiala“ pentru a gasi Adevarul in tabara „fundamentalistilor“ de tot felul.
Dogmele secularizarii incep sa fie incalcate iar secularistilor li se contesta in mod deschis pozitia hegemonica in societate. Chiar secularizarea spatiului public – o idolatrie promovata de la Revolutia franceza incoace – este pusa sub semnul intrebarii. Intr-o carte recenta, prefatata de economistul si teologul distributist John Médaille, scriitorul si avocatul catolic Christopher A. Ferrara propune recrestinarea spatiului public: „Adevarata libertate inseamna sa recuperam pentru Hristos piata publica, abolind marea fictiune liberala si libertariana a unui spatiu secular, inclusiv o piata «libera» considerata in afara legilor eliberatoare din Scripturi“⁵. Nici Medaille, nici Ferrara nu sunt crestini „fundamentalisti“ ci ganditori din mainstream care exprima sentimentele multor crestini din SUA.
In conditiile colapsului civilizational al Occidentului secularizat frugalitatea, infranarea si disciplinarea poftelor, ascetismul sunt din nou considerate virtuti indispensabile individului si societatii. „Cresterea economica“, marea religie a lumii secularizate este inlocuita cu „dezvoltarea sustenabila“. Incet dar constant, valorile si idealurile societatii secularizate se erodeaza iremediabil. In scurt timp, lipsit de suportul demografic, secularizarea va ajunge apanajul „batranilor“ fara de Dumnezeu in timp ce vigoarea duhovniceasca si trupeasca se va afla in tabara crestinilor.

Spre o guvernare orto-doxa
In ultimii douazeci de ani, „elitele romanesti“ si mass media s-au lansat intr-o adevarata apologie a secularizarii, consumismului si aranjamentelor financiare care-l sustin. „Delirul achizitoriu“ a cuprins intreaga societate. Preotii capitalismului dambovitean, smecherul si smenarul au ajuns sa blagosloveasca tot ce misca in Romania. Caruciorul plin de cumparaturi de la „mall“ a tins sa devina singura legatura a romanului cu lumea si cu sine insusi.
Anatemizarea orto-docsilor din Romania de catre kulturnici, libertarienii economici si mafiotii din presa aservita mi se pare un atac la integritatea fizica si morala a poporului nostru. Cu atat mai grav est comportamentul lor cu cat vecinii Romaniei urmeaza o cale complet diferita. De exemplu, Ungaria vecina a adoptat o constitutie ultraconservatoare, cu multiple referiri la Dumnezeu, crestinism si familia traditionala⁶.
Timp de 60 de ani, secularizarea a fost bolovanul agatat de grumazul Romaniei. Fie ca s-a numit comunism, neocominternism, consumism, neoliberalism, secularizarea a tras poporul roman in jos spre abisurile nihilismului si ale distrugerii de sine. Timp de saizeci de ani am trait cu iluzia „progresului“ si „dezvoltarii“ ca sa constatam ca am siluit si distrus natura, am epuizat resursele noastre energetice, am produs fie foamete (in timpul comunismului) fie o alimentatie toxica (in perioada mafiot-neoliberalista de astazi). Mai grav, nu am mai raspuns cand Dumnezeu ne-a chemat la viata, care inseamna relatie, comuniune – iubire personala – preferand sa ramanem in moarte, adica separati de Dumnezeu, de natura si de aproapele nostru. Ne-am tot afundat in omul cel vechi intinat de pacat. Discutiile despre „solidaritate nationala“, „patriotism“, „nationalism“ s-au raportat mereu la criteriile si logica secularizarii, nu au tinut seama de etosul adevarului ortodox. Iata de ce ele nu au dus nicaieri.
Aceasta situatie nu mai poate dura. Orto-doxia este chemata astazi sa redevina „aluatul“, nu numai al comunitatii euharistice, dar si al intregii societati romanesti. Neamului romanesc nu-i este dat sa fie o populatie de monade, de „parti contractante“, ci o intrunire de frati, de persoane chemate sa creasca intr-o biserica (ecclesia)– „o simfonie pluripersonala in care fiecare persoana interpreteaza partitura sa, totul fiind coordonat, dirijat si unificat sub conducerea lui Hristos, fiecare aducandu-si contributia concreta si fiecare profitand in mod reciproc de toti ceilalti“⁷. Aparatorilor dreptei credinte le sta in putere sa restaureze civilizatia romaneasca. Ei pot sa dea forme concrete intruparii istorice a adevarului, sa transforme marturia ortodoxa in mod cotidian de viata, sa restaureze trupul eclezial al poporului roman. A venit timpul ca romanul sa redevina persoana. Daca secularismul se adreseaza unui individ instrumentalizat (consumator, „sclav fericit“) „crestinismul se adreseaza persoanei“ (Dumitru Staniloaie).
Secularizarea l-a depersonalizat pe roman, transformandu-l intr-o unealta, o schema utilitara, un homo oeconomicus sau apendicele unei abstractiuni ideologice, un „dusman de clasa“, o „victima“. Biserica a fost judecata dupa randamentul sau economic, moral sau terapeutic iar poporul roman dupa ratingul de tara acordat Romaniei. Am uitat ca eficienta nu este un scop in sine. Daca eficienta unei institutii sau tehnici depersonalizeaza omul, il injoseste si-i rapeste libertatea, blocheaza modul sau de existenta treimic – viata ca depasire de sine in iubire – cum ar putea fi justificata?
O guvernare orto-doxa inteleapta va pune randuiala in Romania. Neamul nostru va deveni din nou numeros, prosper, iubitor si iubit. „Romania profunda“, acea mare familie iubitoare unde predomina inca simtirea si trairea de frate, va deveni prototipul Romaniei de maine.
Sub o guvernare orto-doxa, va inceta depersonalizarea existentei. Vor fi incurajate relatiile vii, personale care duc la conservarea si supravietuirea neamului, la satisfacerea numeroaselor sale nevoi. In acest sens, modelul neoliberal de dezvoltare economica va fi inlocuit de modelul economiei civice, al unei economii la scara umana, centrate pe familie si pe raspandirea larga a proprietatii productive. In economia civica, schimburile de bunuri si servicii sunt creatoare de relatii sociale. Autonomia „sferei financiare“ si a tehnologiei – termenul „autonom“ desemnand, in acest caz, „separat de persoana umana reala“ – va fi limitata intrucat duce la depersonalizare si determinism economic, la transformarea romanului intr-un simplu „obiect“ sau „resursa umana“.
Nu ne-am propus aici sa trasam programul unei „revolutii fundamentaliste“. Ne intrebam insa de ce ne sperie atat de mult perspectiva unei Romaniei orto-doxe? Ne sperie oare faptul ca vom trai din nou crestineste? Ca vom intrupa exigentele Adevarului in gandurile, actiunile si gesturile noastre de zi cu zi? Ne este teama sa actionam asa cum gandim si sa gandim temeinic ceea ce infaptuim?
Iesirea din cusca secularizarii se dovedeste o mai grea povara decat iesirea din comunism.

Articol preluat de pe A Treia Forta. Romania Profunda