A treia forma sociala, o societate de proprietari

Irina Bazon a tradus si postat pe blogul ei fragmente din cartea “Un eseu despre restaurarea proprietatii”, aparuta in 1936 si semnata de Hilaire Belloc, in care acesta explica de ce este nevoie de o a treia cale, cea a libertatii economice, de o societate de proprietari. Aceasta a treia forma sociala, singura in care bunastarea și securitatea pot coexista cu libertatea, este una in care proprietatea este amplu distribuita. Joseph Hilaire Pierre René Belloc (27 iulie 1870 – 16 iulie 1953), istoric si scriitor anglo-francez, naturalizat englez la 1902, a fost si un implicat activist politic. Notabila a ramas si credinta sa in Dumnezeu, ce a avut un impact puternic asupra scrierilor sale si a colaborarii cu G. K. Chesterton.

“Statul servil” – In aceasta forma sociala, o minoritate care controleaza mijloacele de producție susține vasta majoritate a celor fara proprietate, chiar și pe cei pe care nu ii exploateaza, fiind posibila astfel o oranduire stabila, din care libertatea este insa eliminata. Aceasta este direcția in care ne indreptam astazi. Capitalistii mențin oamenii in viața prin exploatarea acestora in schimbul unui salariu, iar somerilor le asigura existența prin acordarea unor mici subvenții.

Comunismul: sistem instabil prin natura sa, dar practicabil prin menținerea sub presiune puternica a societații, deși, probabil, pentru o perioada relativ scurta de timp. In cadrul acestui sistem, mijloacele de producție sunt controlate de catre funcționarii statului, care sunt stapanii tuturor lucratorilor (aflați in condiția de sclavi ai statului), iar bogația produsa este distribuita dupa cum hotarasc aceștia, catre familii sau, in cazul in care se incearca abolirea familiei, catre indivizii care alcatuiesc comunitatea.

Mai exista o a treia forma sociala, singura in care bunastarea și securitatea pot coexista cu libertatea, fiind vorba despre o societate in care proprietatea este amplu distribuita, iar numarul de familii care dețin in mod individual și controleaza mijloacele de producție este suficient de mare pentru a determina caracterul general al intregii societați; aceasta  nu va mai fi nici capitalista, nici comunista, ci o societate de proprietari. Astfel, daca ințelegem ca libertatea economica este un bun necesar, obiectivul nostru trebuie sa fie acela de a restaura proprietatea. Trebuie sa aplicam reformele politice și economice care sa inlesneasca distribuirea proprietații pe scara cat mai larga, astfel incat cei care dețin mijloacele de producție necesare (pamant, capital sau ambele) sa existe intr-o proporție insemnata pentru a putea determina forma societații.

Libertatea economica poate fi un lucru necesar atat timp cat raspunde unor nevoi ale naturii umane. O facultate specifica omului este liberul arbitru. Faptele  omului au valoare morala pentru el daca actioneaza din propria sa inițiativa, nu daca sunt facute din constrangere. Prin urmare, folosirea facultații de a alege ține de demnitatea umana. Un om privat de libertatea de a alege iși pierde calitatea de om și toți avem o reacție de aversiune cand suntem supuși pe nedrept unei constrangeri sau subjugari de catre altcineva, care nu prin autoritate, ci prin puterea coerciției ne supune bunului sau plac. Nu putem face un lucru bun sau rau daca nu il facem in mod liber. Daca admitem ideea ca binele este un lucru necesar intr-o societate, acesta trebuie sa aiba la baza libertatea.

Pe langa aceasta, libertatea economica este un lucru necesar intrucat manifestarile omului, dorințele și facultațile sale creative sunt variate. Insa el nu și le poate valorifica in mod eficient decat daca dispune de libertate economica. Lipsite de libertate economica, unitatile de baza ale societații, reprezentate de familie și, intr-un anumit grad, de individ, nu mai au puterea de a exprima acea diversitate care este  viața insasi. In absența libertații economice, in orice societate umana va predomina o uniformitate searbada și monotona, cu atat mai apasatoare și sufocanta cu cat existența libertații este mai restransa.

Recent a fost raspandita ideea ca libertatea economica poate exista in afara instituției proprietații, intrucat, intr-un sistem comunist, oamenii dețin proprietatea in mod colectiv. Ei dispun de propria viața, dar intr-un mod indirect și prin delegați. Acest argument fals provine din teoria parlamentara perimata, din concepția greșita – care a indus in eroare trei generații ale Europei, de la Revolutia Franceza pana in zilele noastre -, potrivit careia acțiunea colectiva (corporate action) poate fi echivalata cu acțiunea individuala. Oamenii se refera la așa-numiții “reprezentanți” ca fiind persoanele pe care ei le-au “ales”. In realitate, o astfel de acțiune colectiva permanenta bazata pe delegare nu este cu putința. (…) voința masei de oameni poate fi exprimata pentru un scurt timp prin delegare. Un numar de oameni care voteaza, sub impulsul unor emoții puternice, asupra unei anumite chestiuni precise le poate cere unor reprezentanti ai lor sa le exprime dorintele; dar nenumaratele acte de alegere și expresie care alcatuiesc viața umana nu se pot manifesta printr-un sistem de delegare. Chiar in sfera acțiunii politice, sistemul de delegare distruge libertatea. Parlamentele s-au dovedit pretutindeni incompatibile cu democrația, fiindca acestea nu reprezinta oamenii. Sunt oligarhii, care sunt corupte fiindca pretind in mod fals ca reflecta voința unei națiuni. In realitate, nu pot fi decat o clica de politicieni abili. Desigur, situația este diferita in cazul in care aceștia provin dintr-o clasa aristocratica pe care comunitatea o respecta. (…)

Niciun om nu se poate raporta la proprietatea publica așa cum se raporteaza la ceva ce ii aparține. Nimeni nu va trata proprietatea publica cu aceeași grija sau afecțiune ca in cazul unui lucru aflat in posesia sa. Omul nu se poate exprima deplin pe sine prin folosirea unor lucruri care nu-i aparțin, ci sunt deținute in comun cu alți oameni.

Socialismul și capitalismul sunt produse ingemanate ale aceleiași false filozofii.

Doar in cazul existenței proprietații larg distribuite, unitatile de baza ale societații au puterea de a reacționa impotriva statului. Doar in baza ei se poate dezvolta o opinie publica. Numai atunci cand toate celulele sunt sanatoase intregul organism poate sa se dezvolte. Astfel, sarcina noastra este aceea de a restabili libertatea economica prin restaurarea singurei instituții care o poate garanta, instituția proprietații. Obiectivul nostru este de a ințelege cum vom putea restaura proprietatea ca instituție generala, așa cum exista aceasta nu cu mult timp in urma. (An Essay on the Restoration of Property, 1936)

Spre deosebire de statul servil și de statul comunist, statul proprietarilor nu propune o soluție ideala. Nu are ca scop instaurarea vreunei ordini perfecte. Sistemul trebuie sa ramana incomplet, iar aceasta este cea mai buna dovada ca straduința de a intemeia o societate a proprietarilor este una umana, consonanta naturii umane. Pentru realizarea statului servil trebuie urmați anumiți pași care vor conduce repede spre ordinea ideala avuta in vedere: o societate in care este asigurata intreținerea tuturor oamenilor, a puținilor capitaliști și masei de proletari – ultimii traind din salariu sau din subvenții in cazul in care nu pot munci. Același lucru se intampla in cazul statului comunist: o societate in care tuturor oamenilor li se asigura supraviețuirea ca sclavi ai guvernului. O formula simpla și aplicarea ei exacta vor conduce, in fiecare caz, spre societatea ideala așa cum a fost ea conceputa.

Caracteristica principala a unei astfel de ordini sociale (statul servil) este lipsa libertații: masa subordonata nu are experiența libertații economice. Clasa stapanitoare conduce și este singura libera: oamenii din societate gandesc și acționeaza ca lucratori salariați. Masele sunt astfel menținute in viața, copiii beneficiaza de subventii pentru educație, iar bolnavii, batranii, vaduvii și invalizii primesc, de asemenea, subvenții. In curand niciun om nu va mai suferi de foame, frig sau lipsa de resurse materiale necesare traiului, pe masura ce tipul de societate in care traiesc va ajunge la o dezvoltare deplina. Insa in aceasta oranduire oamenii sunt mereu la cheremul stapanilor lor. In sistemul comunist, lucrurile sunt chiar mai simple. Faptul de a deține o proprietate devine infracțiune, dreptul unei familii sau a unui individ de a folosi din acumularile sale este anulat, impreuna cu drepturile de moștenire, iar toate bunurile comunitații pot fi distribuite tuturor. Libertatea economica este complet anihilata prin acțiunea unui numar foarte mic de legi simple, dar absolut coercitive.

O descriere succinta foarte buna a modului de funcționare a celor doua sisteme a fost realizata in trecut de regretatul domn Orage (Alfred Richard Orage (1873–1934), ganditor social și jurnalist englez, unul dintre principalii exponenți ai doctrinei Breslelor Naționale), intr-un articol aparut acum 20-30 de ani in publicația “The New Age”:

“Sa ne imaginam ca o mașina este capabila sa produca toate cele necesare unei societați. Și ca aceasta mașina (și forțele naturale) sunt controlate de un singur om. Acesta este capitalistul, intr-un sistem capitalist industrial ideal. Capitalistul va angaja in industrie un numar de oameni suficient de mare pentru a pune in funcțiune mașina și a produce bunurile necesare. Mulți alți oameni vor fi angajați nu direct in productia de bogație, ci pentru a lucra pentru propria sa desfatare: aceștia vor picta, vor scrie carți, vor juca piese de teatru pentru el și așa mai departe. Restul oamenilor vor fi șomeri. Dar intrucat societatea nu va fi niciodata stabila daca aceștia vor fi condamnați la moarte prin infometare, vor aparea legi care vor impune prin taxe ca o parte suficienta din producția mașinii sa fie alocata asigurarii existenței oamenilor fara lucru, iar pentru susținerea acestora vor pleda și organizații voluntare care vor fi inființate in acest scop. Șomerii nu vor avea nicio putere in a stabili cat vor primi pentru a putea supraviețui, fiindca nu sunt proprietari. Resursele necesare subzistenței le vor fi distribuite cu zgarcenie fara ca ei sa aiba puterea de a decide ceva in aceasta privința. Acest sistem este caracteristic statului servil. Sau sa ne inchipuim ca mașina și forțele materiale care vor fi utilizate sunt controlate nu de un singur posesor, capitalistul, ci de funcționarii statului, care vor angaja oamenii sau vor distribui fiecaruia dupa bunul lor plac din producția mașinii. Acest tip de oranduire este specifica statului comunist.”

Insa statul proprietarilor, oranduirea sociala de care s-au bucurat stramoșii noștri, in care proprietatea este larg raspandita, nu admite o asemenea reducție și nici o astfel de perfecțiune mecanica, fiindca este o ordine umana. Fiind o instituție personala și umana, potrivita naturii umane, caracteristica de baza a sa va trebui sa fie mereu diversitatea. Nu exista niciun avantaj moral sau social in distribuirea exacta a pamantului și capitalului, iar distribuirea lor universala nu este cu putința. Pentru a asigura bunul mers al societații va fi suficient ca, prin aplicarea reformei de restaurare a proprietații, un numar indeajuns de mare de familii sa ajunga posesoare de proprietate astfel incat sa determine forma pe care o va avea statul. Așa cum astazi lucratorii salariați, toate tipurile de proletari, imprima societații o nota caracteristic proletara. Proletarii de astazi difera intre ei in funcție de gradul de deposedare, unii poseda doar hainele de pe ei, alții puțina mobila, alții dețin in plus un numar insuficient de bunuri – cateva acțiuni, o casa ipotecata – dar caracterul pe care il imprima societații in ansamblu este acela al unui stat de lucratori-salariați care se va transforma in curand intr-un stat servil.

Dar daca statul servil spre care ne indreptam acum poate ajunge la o dezvoltare completa, un stat al proprietarilor (sau distributist) nu poate și nu ar trebui sa fie o oranduire perfecta; pentru ca, prin natura sa, nu poate funcționa in mod mecanic. Mulți oameni vor fi relativ saraci, iar unii relativ bogați. Va exista probabil și un numar de oameni lipsiți de proprietate. Dar proprietatea și libertatea economica – ce decurge din ea – vor ajunge sa constituie nota specifica a societații in ansamblu.

A doua condiție care trebuie indeplinita pentru restaurarea proprietații, aceea ca nu putem face nimic daca nu exista o mentalitate favorabila realizarii acestei reforme, pare a descuraja orice efort in acest sens. Societatea actuala din Anglia a uitat in mare masura ce este proprietatea. Oamenii gandesc in termenii impuși de oranduirea actuala: ei sunt angajați, salariați [nu proprietari]. Cand vorbesc despre proprietate, ei ințeleg prin acest termen o proprietate mare aflata in mainile catorva oameni. Daca mai exista sau nu un interes pentru libertatea economica (adica pentru proprietate) destul de mare pentru a produce schimbarea, faptele vor decide. Insa creșterea veniturilor, și nu proprietatea, este obiectivul majoritații oamenilor. Daca cei mai mulți oameni ar fi aspirat sa aiba proprietate, s-ar fi declanșat de mult un protest care ar fi avut sorți de izbanda impotriva sistemului de sclavie salariala.

(…) Lucrul de care trebuie sa ne ferim este aplicarea in mod mecanic a unei reforme. Prin natura sa, proprietatea reprezinta un produs al straduinței omului. Putem ajuta ca nazuința omului de a deveni proprietar sa se implineasca, dar nu o putem crea. Nu putem crea proprietari prin simplul fapt de a le acorda oamenilor lucruri pe care sa le posede. …

Trebuie sa existe anumite metode oficiale care sa favorizeze distribuirea micii proprietați așa cum exista astazi metode oficiale care permit marilor posesori sa distruga și sa stavileasca raspandirea acesteia. (…) Capitalismul a antrenat toate puterile statului in acțiunea de reinstaurare a unei condiții de sclavie; nu putem reacționa impotriva acestei condiții daca nu ne folosim de aceleași metode (prin care sa determinam statul sa iși antreneze toate puterile in scopul restaurarii proprietații). (An Essay on the Restoration of Property, 1936)