Prima pagină » Eveniment » Religie » Pilda Vamesului si a Fariseului

Pilda Vamesului si a Fariseului

 

vamesul-si-fariseulE Duminica pildei Vamesului si Fariseului, iar din ajunul ei, de-a lungul Postului Pastelui, e folosit la citirile liturgice Triodul. O deslusire de Parintele Alexander Schmemann.

In ajunul Duminicii Vamesului si a Fariseului, la Vecernie, cartea liturgica folosita de-a lungul Postului Pastelui – Triodul – isi face prima sa aparitie, iar texte din el sunt adaugate la imnurile si rugaciunile de rand ale slujbelor saptamanale de inviere.


Acestea dezvolta urmatorul aspect major al pocaintei: smerenia. Pericopa evanghelica (Luca XVIII, 10-14) ne infatiseaza un om satisfacut intotdeauna de sine, care considera ca se supune tuturor cerintelor religiei. El este sigur pe sine si mandru de el. In realitate, totusi, el a falsificat sensul religiei. El o reduce, astfel, la observatii externe si isi masoara cucernicia prin prisma zeciuielii pe care o da la templu. Insa vamesul se smereste pe sine si smerenia sa il indreptateste pe el in fata lui Dumnezeu.

Daca exista o calitate morala aproape descon siderata si chiar negata astazi, aceea este smerenia. Cultura in care traim ne insufla permanent sensul mandriei, al maririi de sine, al indreptatirii de sine. Aceasta se bazeaza pe faptul ca omul nu poate realiza nimic prin el insusi si chiar ni-L infatiseaza pe Dumnezeu ca Unul Care tot timpul “acorda credit” pentru realizarile si faptele bune ale omului. Smerenia individuala sau comuna, etnica sau nationala- este privita ca un simbol al slabiciunii, ca ceva degradant pentru un om adevarat.

Chiar si bisericile noastre, nu sunt ele imbibate cu acelasi spirit al fariseului? Nu dorim noi ca orice contributie, orice “fapta buna”, tot ceea ce facem pentru Biserica sa fie cunoscut, laudat, sa fie mediatizat?

Dar ce este atunci smerenia? Raspunsul la aceasta intrebare pare a fi unul paradoxal, pentru ca isi are radacinile intr-o afirmatie aparent neobisnuita: Dumnezeu insusi este smerit! Totusi, pentru acela care-L cerceteaza pe Dumnezeu si-L contempla in Creatia Sa si in lucrarile Sale de mantuire, este evident ca smerenia este, intr-adevar, o virtute divina, adevaratul continut si stralucirea acelei slave care, asa cum cantam in timpul Sfintei Liturghii, umple cerul si pamantul. In mentalitatea noastra omeneasca avem tendinta de a opune “slava” si “smerenia” – ultima fiind pentru noi un semn de slabiciune.

Mai mult, pe crestinortodox.ro