Parintele Justin Parvu a implinit 93 de ani. Va sarutam mana, parinte! (VIDEO)

Parintele Justin Parvu a implinit 93 de ani! Ii sarutam mana unuia dintre marii duhovnici ai Romaniei si ii si ne dorim sa-i dea Dumnezeu sanatate si ani multi!

Parintele Justin – nascut pe 10 februarie 1918, la Petru Voda – Neamt -. a intrat frate la Manastirea Durau in 1936, iar la patru ani dupa ce se intoarce de pe frontul din Est, unde a mers ca preot misionar, este arestat pe motive politice si condamnat la 12 ani de temnita. Calvarul sau s-a petrecut in inchisorile Suceava, Vacaresti, Jilava si Aiud si a fost sporit cu inca patru ani pentru ca a refuzat sa se lepede de credinta. La eliberare, in 1964, devine muncitor forestier. Povestea Manastirii Petru Voda incepe insa in 1991. E un loc in care sfintii iti asculta rugaciunile si iti dau semn indeplinindu-le. Un loc in care toti oamenii sunt frumosi. O treapta spre Cer. O Romanie profunda. Un loc unde, gratie celor care se roaga pentru noi, Dumnezeu ne mai rabda.

“M-am nascut intr-o familie de oameni de la munte, cu obiceiuri frumoase, si am fost educat intr-un duh de evlavie. Aveam o icoana cu care ma culcam si ma trezeam inaintea ochilor: Sfantul Munte al Athosului, scaldat de Marea Egee, pe care se vedeau barcile, iar pe munte se vedeau manastirile si chiliile sihastrilor, si in inaltime era Sfanta Treime binecuvantandu-i pe nevoitori. Si acolo mi-era vesnic gandul, in copilarie. Ii spuneam mamei, din cand in cand: trebuie sa ajung la Sfantul Munte! Si au trebuit sa treaca ani si ani de-a randul si sa trec printr-o multime de incercari, ca pana la urma sa ajung in Sfantul Munte si sa vad cu ochii locul atat de visat al copilariei.

Spuneam ca deprinderile si firea se alcatuiesc in copilarie, cresc odata cu copilul si mor o data cu omul. Dupa 25 de ani de incercari, m-am intors pe meleagurile satului natal si m-am dus la un arbore, unde ne ada­posteam noi, copiii; ne asezam sau mancam ceva sau ne odihneam, pe care crestam Sfanta Cruce si scriam numele nostru dedesubt. Firesc, arborele acela crescuse acum: daca atunci era subtirel, acum avea jumatate de metru in grosime si se mai vedeau pe coaja lui, ca o cicatrice, integrate in arbore, numele si Sfanta Cruce. Ei, cam asa este si viata noastra in trupul acesta mare al crestinatatii, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel: „suntem madulare unii altora”. Nu numai noi, oamenii, suntem partasi unii altora, ca madularele unui singur trup – Biserica, ci suntem inruditi, prin firea pamanteasca, si cu animalele, cu plantele, cu pomii, cu pietrele, cu pamantul, cu aerul si cu apa. Traim in ele si ele traiesc in noi. Tot asa, manastirile sunt niste oaze pentru rugaciune, man­gaiere si mantuire a poporului crestin ortodox. Ma­nastirile inseamna rugaciune. Manastirile au fost si raman un loc unde s-a facut educatia si formarea crestinului care isi realizeaza idealul si care isi apara Biserica, isi apara familia, isi apara Patria, isi apara si neamul”.

Sa ne traiti, parinte!

Sursa Apologeticum