Premiul “Nicolae Iorga” de istorie a romanilor la Universitatea Georgetown

La cateva luni dupa inceputul a ceea ce avea sa ramana in istorie drept marea criza economica a secolului XX, Nicolae Iorga avea sa intreprinda un turneu de doua luni in SUA, prilej de conferinte la renumite universitati de peste Ocean, dar si de cunoastere a sufletelor oamenilor de acolo. Lasase acasa o tara in care izbucnisera iar conflicte intre Carol al II-lea si Regina Maria, printul incercand o candidatura la locul ramas liber in regenta, si pe prim-ministru Iuliu Maniu. Paginile pe care Iorga le-a scris despre America anilor 1930 au un parfum rar: sunt in ele fragmente despre diaspora romaneasca, a carei noua generatie de deztarea, povestile ei de succes, dar si franturi din istoria tarii ce lucra la “crearea unei rase noua”. America industriala, America rurala, America pripita, America pe care Nicolae Iorga pare-se a fi indragit-o si care l-a indragit la randul ei.

“Evreii mi-au fost o surprindere. Informatiile de “pogromuri” de la noi, care li se serveau mai in fiecare saptamana, nu ajungeau sa-i faca a uita targusorul moldovean, dughenita parintilor, pietrele drepte care innegreau in cimitirul lor. Bogati si saraci, ei pomeneau tara, se informau de dansa, o aparau fata de ceilalti americani, si unii aveau situatii universitare care le dadeau autoritatea trebuitoare pentru aceasta. Se apropiau de romanii de sange, ii ajutau cu bani, in conditii pe care nu le-ar fi gasit aiurea, si acestia nu le aratau prin nimic un dispret care n-ar fi fost meritat. Fostii soldati luau pozitie inaintea drapelului si la sunetele unui imn care avea rasunet in sufletele lor. (…)

Cu negustori si financiari n-am avut a face, neatribuindu-mi nici-un rol in framantarile de afaceri ale lumii; ce am stiut, mi-a fost comunicat de experienta si patrunderea d-lui Boncescu. Dar la o conferinta facuta chiar in salonul legatiei noastre si la receptiile date cu prestigiu de d. davilla, la unele pranzuri oferite mie de americani am putut cunoaste o societate bogata, uneori fabulos de bogata, in care barbatul muncea pana la completa istovire si agonia de sanatoriu, pe cand idolul feminin nu stia indestul cum sa-si piarda o vreme al carei prisos putea sa duca si la frecventele alunecari, pe care cu o pulicitate nereusita, intovarasita de ilustratii, le popularizau indata ziarele, care-si aveau informatori invizibili. toaletele pariziene se infrateau cu nepretuite giuvaiere, impodobind figuri adeseori uimitor de frumoase, dar uneori si odioase masti de oboseala si de dezgust. Colectii de o arta amestecata si dubioasa se exhibau cu trufie.

Conversatia era lanceda, cu toata curiozitatea, asa de vie, ca a unor copii. Cei de alta rasa decat cea anglo-saxona erau foarte bucurosi cand se intrebuinta limba lor de acasa. (…)

La Oficiul universitar mi s-a spus ca am fost anuntat prea tarziu, dar totusi recomandatii oficiale mi-au ingaduit sa pot vorbi in multe locuri, de la New York si Washington, la Claremont si Los Angeles, prin universitati, prin scoli inalte, la adunari doritoare de a cunoaste in zece minute cate una din chestiunile la ordinea zilei, la capatul unei mese date de colegi.

Auditoriul era intotdeauna sincer si activ, urmand, peste insuficientele de pronuntie pe care in asa scurt timp nu le puteam birui – arareori am vorbit in limba franceza in vasta sala, plina de lumea cea mai aleasa a Universitatii Georgetown -, orice idee, orice dezvoltare de subiect, orice informatie noua, cate unul venind din fund si cerand sa vorbesc mai tare iar, la urma, mainile se tot miscau, intinzandu-se lacome ca pentru a prinde concluzia. Intr-o Universitate din Vest, cum toate orele erau prinse, am vorbit intr-o eleganta odaue de primire, inaintea catorva din tinerii care ajuta pe profesori, despre ceea ce credeam ca am adaus ca explicatii in domeniul istoriei universale. Aiurea am fost introdus in chiar clasa profesorului de limbi romanice, tratand despre latinitatea noastra, in frantuzeste, pana in momentul cand zgomotul de la usa m-a instiintat ca trebuie sa ispravesc – o intarziere peste termenul de zece minute inainte de ora te poate face sa pierzi, cum am patit-o cu biata mea prima conferinta la Universitatea din Washington, tot auditoriul studentesc. Si aiurea, pana la marea Universitate Columbia din New York, am vorbit de la catedra obisnuita a profesorilor, la Georgetown purtand si costumul docentilor locali.

Viata studenteasca insasi putea sa intereseze in cel mai inalt grad pe strain. Murgoci, care fusese pe acolo, mi-o prezintase ca intolerabil de neoranduita si de aroganta. N-am gasit-o asa: un respect de sine insusi era pretutindeni vizibil; si apoi nu era vorba doar de copii, care pot face multe prostii ci, in buna parte, de oameni care-si aveau o profesiune, care se ingrijeau de o intreprindere si eveneau din cand in cand pentru a-si continua studiile. Multi faceau pe urma donatii importante scolii unde invatasera: parinti lasau biblioteci splendide universitatii la care trimesesera pe fiul lor, menit unei morti premature. Am vazut tineri lucrand greu la probe care li se cer pentru anumite termene, si li se ingaduia sa ceteasca in biblioteca insasi, ajutandu-se singuri. Studenti, studente servesc in restaurante, fetele fiind foarte respectate. Ce se spune prin unele carti franceze si chiar din America despre coruptia intre acesti tineri mi s-a dovedit fals. “Din cauza simtului de demnitate si de onoare”, mi-a spus un profesor, “din cauza prostiei baietilor”, mi-a explicat o studenta.

Inca din gimnaziu sunt deprinse ambele sexe sa stea impreuna, si o rubrica speciala ii noteaza pentru atitudinea sexuala, care nu trebuie ignorata, ci constatata si supravegheata. Apoi timpul lipseste pentru aventuri, si o formidabila educatie fizica tampeste asemenea apetituri. Caminuri comune nu sunt, si acela al fetelor de la Scripp’s College seamana cu o manastire de cea mai stricta regula, ca si de cea mai frumoasa infatisare. In ce priveste instalarea, mijloacele de lucru, bibliotecile de seminar, adaosul religios, terenurile de sport la dispozitie, aceste asezaminte universitare nu-si au parechea in lume. Iar cine vorbeste de inferioritatea in domeniul literar al productiei stiintifice americane, n-a cetit acele teze pentru care studentul are la dispozitie toate cartile care-i trebuie din bogatele dotatii particulare care sustin cele mai multe din aceste scoli, si tot ragazul trebuitor pentru a da opere intr-adevar definitive.

In ce priveste pe profesori, am intalnit la dansii o iubire dezinteresata pentru stiinta, o pasiune de a descoperi, un sentiment parintesc fata de studenti, cu care locuiesc adesea impreuna sau carora le fac un loc in propria lor casa, o prietenie larga, sincera, spontana fata de colegul strain, ale carui lucrari le cunosc atat de bine prin acele marete biblioteci – la ceea a Congresului din washington, al cariu catalog se intalneste in toate universitatile din toate statele, am gasit nu mai putin de 60 de lucrari de ale mele, si din cele romanesti -, care le fac cea mai mare onoare. Pe langa aceia pe care-i vazusem in Europa, ca pe d. Muzzie ori pe profesorul cehoslovac de la Universitatea din san Francisco, am gasit pe altul de aceeasi origine, d. Roucek, care a avenit apoi in Romania, cu sotia sa, si a strabatut satele noastre, culegand stiri directe, personale, pentru o buna carte despre Romania, pe d. Healey de la Georgetown, de o asa de larga prietenie pentru mine, care a creat pe numele meu si un premiu de istorie a romanilor pentru elevii sai si mai ales e d. Maro Jones de la Claremont, care avea o mica biblioteca de carti romanesti studiate pana in amanunte si al carui vis, adesea marturisit prin scrisori, e si pana acum acele de a ne cerceta acasa la noi.

Am vazut in viate mea multe teri, dar nicaieri n-am intampinat, pe langa insusiri asa de inalte ale sufletului in adevar consacrat stiintei, atat simpatie pentru Romania si romani: cine fusese pe la noi ne pastra o deosebita stima si o afectiune sincera.

Muzeele americane, pentru care s-au daruit averi de cei care si le castigasera cu o munca grea, sunt cele mai larg si mai luxos instalate din lumea intreaga si, in acelasi timp ca si bibliotecile, unde se intrebuinteaza tinere femei de toata bunavointa, cele mai la indemana si spre ajutorul publicului, pana la clasele cele mai putin impartasite de cultura, si cele mai deschise pentru scoli, care gasesc aici complinirea necesara a invatamantului de catedra. Venisem nu numai cu foarte multe carti de daruit, dar si cu covoare alese printre cele mai bune. Am raspandit vreo 60 prin deosebitele muzee;ele erau primite numai dupa o serioasa cercetare a valorii lor, so pe alocurea am gasit sectiuni speciale, conduse mai mult de femei, care aveau in saltare specimene ale artei teatrului in toate terile si timpurile perfect clasate si etichetate, arta noastra fiind si ea reprezintata”.