Povestea Mariei Cantacuzino, aristocrata imortalizata in Panteonul francez si la Sorbona

Putini mai stiu astazi ca cea care o intruchipeaza pe Sfanta Genevieve – patroana Parisului, cea care i-a salvat de invadatori – in picturile murale din Panteonul francez este o aristocrata romana. Maria Cantacuzino (1822-1898) a acceptat sa-i fie model sotului sau, Puvis de Chavannes, pentru seria de fresce amintite. Maria Cantacuzino de Chaveness a fost matusa pictorului Theodor Pallady, un prieten apropiat al lui Henri Matisse, dar si al lui Stefan Luchian.

Chipul Mariei Cantacuzino il puteti vedea si pe simezele din Marea Britanie. De data asta, in tabloul alegoric Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul de Pierre Puvis de Chavannes, ce face parte dintr-o mare donatie de tablouri pe care intemeietorul galeriei din Dublin, Sir Hugh Lane (1875 – 1915), a facut-o National Gallery din Londra. Datat cu aproximatie 1869, inainte de casatoria cu de Chavannes, Maria este modelul pentru Salomeea, fiica Irodiadei. Pentru Irod, a pozat Anatole France. In „Sfanta Radegonda da azil poetilor“, pictat pentru Primaria din Poitiers, Maria ia figura Sfintei Agnes. Apare, de asemenea, in marele tablou „Alma Mater“, din principalul amfiteatru de la Sorbona.

Elena Radulescu-Pogoneanu, directoarea Scolii Centrale de Fete din Bucuresti, scria in “Convorbiri literare” din 1943, conform Romaniei Literare.

“Locul ce ocupa aceasta distinsa romanca in cugetul si in opera lui Puvis de Chavannes e ceva unic. Un biograf al artistului si pretuitor al operei sale, Marius Vachont, vorbind de formatia pictorului, in care influenta mamei era asa de adanca, priveste ca tot asa de hotaratoare in viata lui aceasta a doua influenta feminina, inraurirea acestei femei, pe care el a iubit-o cu pasiune, asa cum a iubit Michelangelo pe Vittoria Colonnať. Ca si odinioara Balcescu, ca si Alecsandri, ca si Chasseriau, Puvis de Chavannes avea un cult pentru dansa”.

Maria, fiica a marelui logofat al Moldovei Nicolae Cantacuzino-Deleanu-Magureanu, a copilarit la Iasi. Pe dealul Copoului, in cladirea cunoscuta acum drept Casa Universitarilor, la numarul 9, scrie Ziarul Lumina. Zidirea dateaza de pe la 1800, fiind prefacuta pe la 1840 (D. Badarau si I. Caprosu, „Iasii vechilor zidiri“) si a apartinut logofatului Neculai Canta – mare dregator pe vremea domnitorilor Mihai Sturza (1834-1849) si Grigore Ghica (1849-1856.

Casa se afla, odinioara, in Ulita Podu Verde – cum se numea pe vremuri Bulevardul Copoului sau Carol I. Logofatul a avut 18 copii, dintre care doar 7 fete si 6 baieti au supravietuit.

Potrivit obiceiului vremii, trei dintre fiice au fost trimise la manastire. Alta fiica, Elena, s-a inecat cu fratele sau, Matei, in lacul din parcul mosiei de la Horodniceni, Suceava.

Din acea zi, logofatul a parasit pentru totdeauna Horodnicenii, mosia stramoseasca, si s-a retras la Hoisesti, nu departe de Iasi, unde au crescut copiii si nepotii, conacul devenind si casa parinteasca a revolutionarului de la 1848, Basile Cantacuzino, a profesorului Matei Cantacuzino, a diplomatului N. B. Cantacuzino si a arhitectului G. M. Cantacuzino.

Nicolae Canta, numit astfel pentru a se deosebi de ceilalti cantacuzini din Moldova, avea o cultura superioara, citind toti clasicii greci.

Nascuta prin 1822 la Horodniceni, ca al saptelea copil al familiei, Maria era preferata tatalui care, observandu-i sensibilitatea artistica, a indrumat-o in activitati cultural.

Maritata de copila cu un proprietar din vecinatate, cand abia implinise 16 ani (la constrangerea mamei), Maria s-a despartit de primul sot, recasatorindu-se la 1839 cu Alexandru Cantacuzino-Cneazul, amic al poetului Vasile Alecsandri si apoi ministru si presedinte al Curtii de Casatie.

Alecu (Alexandru) Cantacuzino (circa 1811-1884, Atena) este si un prozator. Descendent in a saptea generatie al marelui vistier Iordache Cantacuzino (cumnat al domnitorului Vasile Lupu), nepot al lui Matei Cantacuzino (si el mare vistier al Moldovei, emigrat in 1791 in Rusia), Cantacuzino era fiul lui Alexandru Canta­cuzino (sambelan al tarului si participant la miscarea eterista) si al Elisabetei (nascuta Daragan).

La Iasi, ca si mai tarziu la Paris, fiica logofatului Canta, „femeia de mare caracter, cu bogata cultura si intelegenta superioara“, inspira in jur credinta si dragoste.

Iubind-o, Vasile Alecsandri (1821-1890) i-a inchinat legenda „Marioara Florioara“, scrisa in 1852 si publicata in 1853, pe cand se afla la Paris, cu dedicatia „Princesei Maria Cantacuzin“:

„La Moldova cea frumoasa/ Viata-i dulce si voioasa!

La Moldova dulce soare/ Creste floare langa floare…

Multe fete si neveste/ Fura inimi far-de veste!

Dar umblarea-i, fratioare,/ Noua ani intregi cu soare,

Floricica n-ai gasi,/ Pasarica n-ai zari

Nici nevasta mandrulita,/ Nici copila dragulita,

Ca Marioara/ Florioara,

Zanisoara muntilor,/ Surioara florilor!“.

Suferind de tuberculoza, in toamna anului 1850, Maria a plecat la Paris (conducand-o pana la Cernauti chiar Vasile Alecsandri). Calatorea impreuna cu Iancu Alecsandri, fratele poetului, urmand ca de la destinatie sa mearga in insulele cu clima calda din sudul Frantei, unde se afla N. Balcescu.

Scriindu-i lui Balcescu, Alecsandri l-a atentionat ca Maria era din acei „care-si bat joc de sanatate.“ Gasindu-l, ca prietena devotata, a fost alaturi de Balcescu intr-o „intimitate frateasca“. Desi exilatul era grav bolnav si eforturile ii scurtau viata, se scula noaptea si lucra „cu ardoare“ ca sa „adauge cateva pagini“ la indragita sa carte, „Istoria romanilor sub Mihai Viteazul“, iar Maria scria „sub dictarea lui“.

Cunostea marile personalitati ale culturii franceze

Sotul Mariei, Alecu Cantacuzino, fost sambelan al tarului, implicat in viata politica a vremii, sustinator al Unirii, ministru si trimis al lui Cuza cu misiune speciala pe langa imparatul Napoleon al III-lea, participa cu sotia la receptiile de la curtea imparatului, la Versailles si Tuileries, casa lor din Paris, Avenue de Villiers fiind gazda intalnirii marilor personalitati: Edgar Quinet – sotul Hermionei Asachi, Theophile Gautier, Victor Hugo, care cita „la princesse roumaine“ pentru ajutorul dat la evadarea din Franta, cand era proscris, Renan, Michelet, pictorul Chasseriau. Ultimul, indragostit de ea si bucurandu-se de prietenia si cultura Mariei, ii imprumutase gesturile, ii creionase chipul si il transpusese pe panza, realizand Sfanta Fecioara din „Adoratia magilor“.

Marea ei dragoste, Chassériau, si casatoria cu pictorul Puvis de Chavannes

In atelierul lui Theodore Chassériau l-a cunoscut si pe talentatul creator de picturi murale, Pierre Cécile Puvis de Chavannes. Maria l-a incurajat si i-a devenit muza inspiratoare, critic de arta si reazem in extenuanta truda pentru afirmare.

Cu timpul, Maria ajunsese singura fiinta de la care „accepta fara a le discuta toate sfaturile, criticile, indicarile“ (Marius Vachon, „Puvis de Chavannes“).

Murind Chasseriau si lasata singura de sotul Alecu Cantacuzino in locuinta pustie din Avenue de Villiers, isi petrecea zilele mergand la imensul atelier pentru panze monumentale, amenajat de Chavannes la marginea Parisului.

Prin Theodor Pallady, avea sa-i cunoasca si Stefan Luchian, aflat atunci la studii la Paris, pe de Chavennes si pe Maria. De la ea, a aflat Luchian si despre sfarsitul lui Nicolae Balcescu. Amandoi tuberculosi, s-au tratat la Hyeres. Cu putin timp inainte de moarte, Balcescu a rechemat-o la Hyeres si, resemnat in fata destinului, avea sa-i spuna: La urma urmei, ce importanta are! Sa traiasca tara noastra!

Cand a intalnit-o Luchian, Maria implinise 60 de ani. Marea ei iubire fusese Theodorre Chasseriau, a carei inspiratoare fusese. Un portret datat 1855 o imortalizeaza din nou. In atelierul lui Chasseriau avea sa se indragosteasca de ea si de Chavannes, care a asteptat-o dupa moartea prietenului sau. Luchian era uimit de pasiunea si cunostiintele ei despre arta. Fragilia din pricina bolii care o macina, Maria venea zilnic in atelierul lui de Chavannes.

Tarziu, dupa decesul sotului la Iasi (1884), ieseanca si pictorul s-au casatorit.

„Ca si odinioara Balcescu, ca si Alecsandri, ca si Chasseriau, Puvis de Chavannes avea un cult pentru dansa“. Cu Maria alaturi, vreme de 40 de ani, pictorul a transpus pe panza, si apoi pe zidurile marilor institutii, nemuritoarele opere „Iarna“, „Vara“, „Odihna“, „Munca“, „Pacea“, „Razboiul“, tablourile din amfiteatrului Sorbonei, din Biblioteca Bostonului, din Primaria parisiana si din marele templu al culturii franceze, Panthéonul, sub boltile caruia se odihnesc in vesnicie Rousseau, Voltaire, Hugo.

Majoritatea lucrarilor au fost exceutate sub privirile ei, pictorul marturisind: „Ce que je suis et ce que j-ai fait c-est a elle que je dois” – „Tot ce sunt si tot ce am facut, ei ii datoresc.“

Ultimele trasaturi ale Sfintei Geneviève fusesera creionate pe sevaletul adus langa patul Mariei care avea sa se stinga  in august 1898.

Puvis de Chavannes n-a mai trait decat pentru a sfarsi cu o incordare supraomeneasca aceasta ultima a lui lucrare, cartoanele ultimelor sale creatii – testamentul, cum spusese odata – si in care el glorifica, in acelasi timp, patria, religia si admirabila fiinta care-i statuse in ajutor si veghease asupra inspiratiei lui o intreaga viata. Doua luni dupa ea, la 24 octombrie 1898, pleca si dansul.

Drept amintire, lasa muzeului din Lyon, orasul in care se nascuse, la 14 decembrie 1824, tabloul Mariei de la Iasi.

Cei doi odihnesc in vechiul cimitir de la Neuilly, in zona unde Puvis de Chavannes (1824 – 1898) isi avusese atelierul. Inlauntrul cavoului, cu numele pictorului inscris pe fatada, este trecut numele sotiei sale, cu datele de viata, inclusiv locul nasterii – Horodniceni, in Moldova.

Surse: Romania Literara, Ziarul Lumina, Luchian, de Petru Comarnescu, Editura Tineretului, 1960