Notre Dame de Théâtre, contesa Elvira Popescu, o viata demna de un roman (VIDEO)

Frumoasa, talentata, admirata, viata Elvirei Popescu poate fi subiect de roman. Debuteaza pe prima scena a tarii la doar 16 ani. La 25 este numita directorul Teatrului Excelsior. Paraseste Romania pentru a face o stralucita cariera in Franta, care ii arata pretuirea oferindu-i Legiunea de onoare. Devine director al Teatrului din Paris. Dupa doua casatorii esuate, al treilea ales este contele Maximilien Sébastien Foy, mai tanar cu sase ani decat ea. Alaturi de Elena Văcărescu, Anna de Noailles si Martha Bibescu, Elvira Popescu este una dintre sursele de inspiratie ale lui Henri Matisse pentru tabloul La Blouse Roumaine (1940).

Pe 11 decembrie se implinesc 18 ani de cand actrita supranumita „Notre Dame de Théâtre”, nascuta la Bucuresti, la 10 mai 1894, avea sa inchida ochii la Paris, la varsta de 99 de ani.

Cel care avea sa-i recunoasca harul inca din adolescenta a fost actorul Ion Nicolescu, care a îndemnat-o să aleagă aceasta cariera şi a pregătit-o pentru teatru. Era perioada domniei Regelui Carol I, regele unei noi Romanii, eliberate dupa patru secole de ocupatie otomana. Bucurestii, sub influenta arhitectilor francezi, se modernizeaza. Viata artistica este intensa. Pentru romani devine o chestiune de onoare sa vorbeasca o franceza perfecta. In aceasta atmosfera francofila, Elvira Popescu a studiat drama la Conservatorul de Arta Dramatica din Capitala, sub indrumarea lui Constantin Nottara si Aristizza Romanescu. Debuteaza la 16 ani pe scena Nationalului, ca inlocuitoare a unei actrite care se imbolnaveste. In 1912, avea sa se joace pe sine in filmul “Independenta Romaniei”, iar in 1919, la doar 25 de ani, era numita director artistic al Teatrului Excelsior. Doi ani mai tarziu, Elvira Popescu punea bazele Teatrului Mic. Urmeaza un al doilea rol in film, de data asta in Tiganusa de la iatac (1923), in regia lui Alfred Halm.

La scurta vreme dupa debutul din 1910, se casatoreste cu actorul Aurel Athanasescu si o naste pe Tatiana. Divorteaza cativa ani mai tarziu si se marita cu ministrul Industriei si Comertului din vremea respectiva, Ion Manolescu-Strunga, care avea sa-si gaseasca sfarsitul in temnita comunista de la Sighet in anii ’50. Al treilea sot, mai tanar decat ea cu sase ani, avea sa-i fie contele Maximilien Sébastien Foy, nascut la Paris la 17 aprilie 1900 si care se stingea in 1967.

La indemnul dramaturgului Louis Verneuil, Elvira se muta in 1924 la Paris. Sub bagheta lui regizorala, interpreteaza rolul principal – Sonia – in “Ma Cousine de Varsovie”, piesa scrisa de Verneuil special pentru ea, la Teatrul Michodiere. Spectacolul in care interpreta Soniei vorbea o franceza cu accent si cu greseli, a avut peste o mie de reprezentaţii iar romanca i-a cucerit pe francezi. Urmeaza, in 1933, Tovaritch, apoi Nina (1949) Masina infernala (1954) si La Mamma in 1957. In 1956, este numita director al Teatrului din Paris, functie pe care o detine pana in 1965, dupa care preia, pana in 1978, directia Teatrului Marigny. Avea sa revina pe scena la 84 de ani, din nou in La Mamma.

Elvira Popescu a continuat sa joace si in filme: La Présidente (Fernand Rivers, 1938), Tricoche et Cacolet (Pierre Colombier, 1938), Ils étaient neuf célibataires (Sacha Guitry, 1939), Paradis perdu (Abel Gance, 1940), Austerlitz (Abel Gance, 1960) sau Plein soleil (René Clément, 1960). A aparut pe ecran si alaturi de Alain Delon şi de Claudia Cardinale.

In  1987, Elvira Popescu a primit Premiul Molière pentru intreaga cariera, iar in 1989, presedintele de atunci al Frantei, François Mitterrand, avea sa-i confere Legiunea de onoare.

Din 1930 pana in 1985, Elvira Popescu a locuit in vila Mézy-sur-Seine, Yvelines. Cumparata de la designerul de moda Paul Poiret si reamenajata in 1932 de arhitectul Paul Boyer, a fost declarata monument istoric in 1984. Cumparata cu 1.8 milioane franci francezi in 1999, este deschisa acum ocazional vizitatorilor.

Elvira Popescu a inchis ochii in apartamentul ei parizian inainte de a-si celebra centenarul, dar stiind ca Romania ei, maltratata de 50 de ani de comunism, este in sfarsit libera si ca sali de teatru sau de cinema vor putea sa-i poarte numele. Se odihneste acum la Cimitirul Père Lachaise. In Romania, tot ce mai aminteste de ea este cinematograful care-i poarta numele in cadrul Institutului Francez din Bucureşti.

Surse Wikipedia, Adevarul, cineartistes.com

Elvira Popescu în "L'assassinat de Napoléon par Fatima" (1937)

Vezi mai multe video din film