Nicolae Iorga, despre America si diaspora romaneasca a anilor ’30

La cateva luni dupa inceputul a ceea ce avea sa ramana in istorie drept marea criza economica a secolului XX, Nicolae Iorga avea sa intreprinda un turneu de doua luni in SUA, prilej de conferinte la renumite universitati de peste Ocean, dar si de cunoastere a sufletelor oamenilor de acolo. Lasase acasa o tara in care izbucnisera iar conflicte intre Carol al II-lea si Regina Maria, printul incercand o candidatura la locul ramas liber in regenta, si pe prim-ministru Iuliu Maniu. Paginile pe care Iorga le-a scris despre America anilor 1930 au un parfum rar: sunt in ele fragmente despre diaspora romaneasca, a carei noua generatie de deztarea, povestile ei de succes, dar si franturi din istoria tarii ce lucra la “crearea unei rase noua”. America industriala, America rurala, America pripita, America pe care Nicolae Iorga pare-se a fi indragit-o si care l-a indragit la randul ei.

“Invitat de romanii din America, nu fara o legatura si cu Oficiul american pentru profesorii straini, m-am imbarcat, la mijlocul lui ianuar 1930, pe frumosul vas italian Roma, care, inconjurand pe la Gibraltar sudul european, se indrepta, pentru un drum de nu mai putin 11 zile, spre New York.

Despre Statele Unite, unde-si gasisera de lucru atatia harnici terani ai nostri din Ardeal, uneori si din Bucovina, desi bucovinenii se indreptau de obicei spre vastele pamanturi fara stapan ale Canadei, pe langa epave din orasele vechii Romanii, n-aveam decat ideile vagi si in mare parte false ale europenilor. Cald primit de la coborarea din vas de vechiul meu amic politic d. Davilla, acum ministru al Romaniei acolo, de romani si cetateni romani, evrei care pastrau cultul terii lor cele vechi si nu se saturau sa intrebe de dansa, dorind in fundul inimii sa se ingrope langa oasele inaintasilor, am avut de la inceput, supt grija de fiecare clipa a dlui Nicolae Benchea, devenit managerul meu, toate posibilitatile de a vedea in toate locurile, in toate domeniile si la toate indeletnicirile, cum n-o pot face obisnuitii calatori literari, aceasta imensa si admirabila societate care infatiseaza de fapt, cu o cutezatoare incredere, un alt fel de a trai, de a gandi, de a simti chiar, lucrand la crearea unei rase noua.

In curs de aproape doua luni, biruind orice oboseala pentru a vedea cat mai repede, cat mai mult, am strabatut o foarte larga parte a Americii de Nord (…). De la New York, unde am stat mai multa vreme fara sa am iluzia ca o intreaga lume, asa de variata si totusi miscata de un singur resort: castigul prin munca, prin cea mai reala si mai incordata munca se rezuma in uriasa cetate de zgarie-nori infipti in stanca tare, dar ingusta de la Manhattan, si unde m-am intors pe urma, am stat, gazduit de d Davilla in Washingtonul plin de negri si deci fara drepturi politice, un fel de Haga nobila si traditionala a unei teri care-si are adevaratele centre aiurea; am cercetat uriasa improvizatie de la Chicago, pe malul lacurilor prinse de ger in incretita miscare a undelor trezite de vant, i-am cercetat suburbiile locuite de muncitori romani, si am beneficiat de pompoasa ospitalitate a cetatenilor, cu muzici, defilari, procesiune la primarie, incredintarea cheii minuscule a orasului, cu banchetul plin de solemnitate, de spontaneitate, si in partea autoritatilor, si de multa demagogie fata de numeroasa colonie romaneasca, purtandu-ma de la Indiana Harbour, la Gairy si aiurea, asezari de lemn si de piatra, rasarite in jurul vietii industriale subit tasnite; am putut vedea apoi ce au fost in stare sa faca in corectul si linistitul Cleveland cei cativa intelectuali romani din mijlocul acestei harnici muncitorimi, si in jur am atins localitatile unde ai nostri s-au strans mai mult: Youngstown, puternic si posomorat, Campbell, Newcastle, Warren, unde am vazut minunile realizate din profitul otelariilor, care mananca vlaga alor nostri, pusi la cea mai grea munca, am trecut la Pittsburg si m-am abatut la noul Canton.

Dar curiozitatea mea nu s-a oprit aici. Peste cateva zile eram la Detroit, in marginea lacurilor de catre Canada, unde am aruncat o privire, cunoscand o lume cu totul alta, de linistita provincie engleza, invarstata aici cu atata francezism. Tocmai din sud-vestul Statelor Unite, prin regiunea unde raul “colorat” se strecoara printre paretii colosali ai canioanelor, pe malurile Pacificului, care se pare in adevar un sfarsit de lume, am intrat in domeniul unor amintiri spaniole care nu se pot dezradacina stapanind pana azi, in ciuda skyscraper-urilor care rasar si acolo si a disparitiei limbii originare, toata arhitectura, in mare parte gospodaria de camp, destul din vitata sociala si din caracterul oamenilor, la care se adauga necontenit imigratia mexicana. de la San Francisco, la orasul ingerilor, Los Angeles, prin Claremont, am ajuns, pe la San Diego, la hotarul Mexicului, pe care l-am trecut, cufundandu-ma deodata intr-un mediu cu totul deosebit, cu dubla mostenire umana a indienilor si a coloniatorilor spanioli, cu nelinistea politica si incetineala la lucru, dar cu iubirea privelistilor stralucitoare, a hainelor luxoase, a cantecelor si dansurilor.

La intoarcere, trecand pe langa imensele mori de la Kansas City si prin Chicago, m-am gasit pe campul de batalie dintre Nord si Sud, pentru libertatea umana potrivit Evangheliei, la Gettyssburgh, plin de monumentele impaciuitoare ale celor doua tabere care au sangerat. Si am calcat iarasi pe terenul din care a crescut la sfarsitul secolului al XVIII-lea independenta, la vechi cuiburi de ideologie si credinta peste care a trecut zborul demonilor materialismului contemporan: Baltimore, Philadelphia, cu numele grecesc asa de sentimental, Boston, cu amintiri de invatatura protestanta atat de riguroasa odinioara si de cerc inchis al intelectualilor, mai mult teologi.

Declarasem, de la inceput, unuia din jurnalistii, asa de numerosi, barbati, femei, fetite tinere, studente, eleve de liceu, care apar, intovarasiti adesea de fotograf, fara a carui vizita un strain apare dezonorat, deci unuia din acesti reporteri care-si iau manuscrisul si incearca sa-l vanda unui ziar pentru a-si castiga astfel painea, ca n-am venit sa ma speriu de cladirile cu pana la saizecide randuri ridicate cu cateva masini, din fier incheiat si ciment de umplutura, in vreo 60 de zile, cladiri care se vad numai pana la un anume punct, si strada marginita de ele fiind prea ingusta pentru a le contempla avantul catre cer, nici fabricile care mananca atata padure, atatea maruntaie ale pamantului, atata viata de om, punanad la munca puterile apelor iuti, ci oamenii lor;  de aici s-a raspandit de la o gazeta la alta ca vine omul ciudat care nu vrea sa vada masinile, ci sa cunoasca sufletele omenesti.

Si de fapt masinile nu le-am vazut, afara numai de fabrica in are am fost poftit cu insistenta de un inteligent si norocos evreu de la noi, care primea in creatiunea sa, facuta din nimic, trunchiul voinic furat codrilor departati si depunerea la celalalt capat a tor felul de practice mobile pentru copii, specialitatea lui, aproape unica, ajungand astfel in contact cu muncitori de toate aspectele si de toate provenientele: de la cehoslovacul blond cu infatisarea de muzicant visator la negrul imbecilizat de o munca vesnic aceeasi, de un gest infinit repetat, si la negroaicele vioaie ca niste maimute si nerusinate ca si dansele, tragand continuu cu ochii la orice barbat intra, si la coreligionarii patronului, care impachetau obiectele ori le treceau sama in registre.

Incolo, numai acei oameni, al caror suflet incercam sa-l gasesc. In primul rand, ai nostri, asa de bucurosi sa vada pe unul de la ei de-acasa, mai ales ca nu le spunea, ca un aprig politician de la noi, ca in tara el se bate de la egal la egal cu regele Ferdinand si nu le arata dorinta de a fi ajutat din banii lor, asa de greu castigati. Impovarati in general de ocupatiile care “rup oasele” si despartiti mai tot timpul de societatea femeilor, ramase cu copiii in acele injghebari de lemn vechi, lipsiti de cetire si prea adeseori de conducere, cu o preotime, mai ales ortodoxa, prea de multe ori improvizata, din oricine, cu diplome de la vladici rusi facand comert din aceasta, ei erau ctitori de biserici, adesea largi, frumoase, bine impodobite, pe care le-ar fi lasat bucurosi odraslelor desnationalizate insa pe incetul, de o scoala dibace, si pierduti in masa americana, de multe izvoare; intemeietori de societati prospere, unii dintre ei erau proprietari mandri de case de lux mai mult decat cu gust mobilate, negustorasi cu clientele, antreprenori indrazneti, avocati, oameni de afaceri; se adunau, in costume scumpe, rareori si in acele de acasa, la banchete unde se consuma conservata carne vanata si alte dezgustatoare feluri, singurele lucruri de mancare in America pripita fiind fructele in compot si admirabilul lapte in vase pecetluite dar, prin locuri mai sarace, nu se prezintau la mese improvizate bunele sarmale ardelenesti, gatite de gospodine care nu-si uitasera de vechile indeletniciri. La conferintele pe care ma trudeam sa le fac cat de pe inteles, stateam ca la biserica unde serviciul, chiar incompetent, era facut cu atata grija si respect, unindu-se corul glasurilor dureroase, in care vibra un dor pana la Dumnezeu si, pe cand falcile mestecau odioasa guma care a asigurat descoperitorului si fabricantului acestui mijloc de tampenie o adevarata suveranitate de insula pe coastele singuratice ale Pacificului, unii ochi jucau in lacrimi. Prin casele lor erai intampinat ca un sol al Cerului si ti se aratau cu mandrie ceva carti romanesti, pe langa cele engleze din care se facea invatatura, fatal transformatoare, a baietilor meniti sa ia alte drumuri, a fetelor pe care, de fragede inca, le ispitea prietenia cu cate un strain. Nemultamire, cartire fata de tara, laudarosenie pentru noua situatie, care atarna de un joc de bursa, de o inchidere de fabrica, intalneai numai la sufletele pierdute de vechea Romanie, intre care, trebuie s-o spun, n-am gasit un singur om simpatic. Unii se dadeau drept printi si conti Popescu si castigau sotii bogate, care-i paraseau indata ce ajungeau sa-i cunoasca. pana in California am gasit insa batrani din Romania nelibera, cu copiii lor, al caror vis era corabia de imbarcare”.

Fragment din “Orizonturile mele. O viata de om asa cum a fost” de Nicolae Iorga, editie republicata de Editura Minerva in 1972

Va urma