Darul unei mame-taranci pentru Regina Maria: uniforma in care fusese omorat fiul ei

Anul 1919

“Undeva, langa Curtea de Arges, colonelul Anderson (seful Misiunii Crucii Rosii Americane- n.red.) a intrebat daca Ileana impreuna cu mine am putea veni sa ajutam la distribuirea de provizii pe care ei le imparteau printre tarani.
Imbracati in costumele lor pitoresti, barbati, femei si copii s-au strans buluc in jurul nostru in siruri dese. gestica lor era nelinistita si incordata; ochii pareau foarte mariti pe fetele lor emaciate, ca de ceara. Era usor sa vezi ca mizeria si lipsurile au fost companionii lor constanti, dar obisnuiti cu suferinta, ei acceptau fara a protesta sau fara a fi surprinsi de evenimentele inexplicabile care se perindau prin simpla lor viata. Venirea Reginei era, oricum, un eveniment fericit si s-au imbrancit inspre mine in numar asa de mare incat autoritatile au vrut sa-i dea inapoi. Am intervenit rugand sa li se permita sa se apropie de mine cat doreau, numai asa isi puteau arata dragostea lor si devotamentul in felul lor simplu. Doreau sa-mi sarute mainile, sa atinga, daca era posibil, maneca, poalele fustei sau sa se uite la fata mea. Stiam felul lor de a fi si ma simteam ca acasa printre ei; pe toata durata razboiului oare nu la fel au venit spre mine si soldatii nostri?

Curand am observat o femeie care nu m-a parasit pentru nici-o clipa, desi o anumita miscare a multimii temporar a separat-o de mine. Ea s-a straduit in permanenta sa treaca peste valul de oameni care ameninta s-o acopere. Avea parul grizonat, si era probabil mult mai tanara decat parea; trasaturile ei erau calme si sobre, cu ceva nobil in ele. Cu o panza alba infasurata de jur imprejurul fetei sale ravasitor de triste, era tipul perfect de Mater Dolorosa pe care il vazusem vreodata. Se uita la mine cu ochii mari si afundati in care toata durerea lumii parea ca se stransese; privirea ei lunga nu m-a parasit niciodata, dar in acelasi timp simteam ca se uita dincolo de chipul meu la o viziune care o bantuia.

Specific taranilor, ea isi acoperea gura cu palma, un gest instinctual menit sa reprime orice emotie. Ochii ei patrunzatori de tristi m-au fascinat: era ca si cand ma uitam intr-o fantana si ma intrebam ce este in adancul ei…

Cum sute si sute s-au adunat laolalta, distribuirea a durat ore intregi si in cele din urma s-a gasit undeva un scaun cu spatar mare ca sa pot sta jos. Femeia cea ciudata nu s-a desprins de langa mine, incremenita ca o statuie, cu o mana pusa posesiv pe umarul meu, ochii ei fiind fixati in departare fara sa clipeasca. era o demnitate inconstienta, posesiva, in atitudinea ei, dar mai era ceva ciudat.

De mai multe ori cei care ma insoteau au incercat sa o convinga sa plece si nu am putut sa nu vad o anumita neliniste in eforturile lor, dar cand am protestat fata de indepartarea ei, cineva a facut un gest expresiv aratand cu degetul la cap, si dintr-o data am priceput: femeia nu mai era in toate mintile!

“Totul e de la razboi” a soptit preotul satului, “a fost unicul ei baiat, dar este inofensiva…”

Am rugat sa fie lasata in pace. daca o linistea faptul ca statea langa mine, de ce s-o gonesc? I-am luat mana si am pus-o in mana mea, si s-a uitat la mine cu ochii ei adanci, misteriosi, dar n-a spus nimic, mi-a strans doar mana cu degetele ei intr-un gest posesiv.

Deodata a plecat, dar s-a reintors aproape imediat cu o boccea in maini. Miscarile erau incete si pline de acea demnitate adesea arborata de cei nebuni; avea aerul unei regine ofensate si ruinate. A stat pentru un moment, strangand la piept petioasa bocceluta, iar apoi, cu un gest tragic, desi dadea tot ce avea, mi-a pus-o in poala.

Am inteles ca si ea, desi in zdrente, avea sa-mi dea un dar; dar darul sau era pentru Regina!

Ce putea fi? Cu atentie am desfacut legaturile din bumbac ale boccelutei, din care a aparut o tunica veche militara cu nasturi ruginiti, o boneta zdrentuita, o pereche de bocanci ponositi, o medalie care-si pierduse stralucirea, cateva lenjerii soioase…

Pe cat de simpla a fost aceasta scena, de tacuta, avea ceva teribil de dramatic in ea, incat a ramas pentru totdeauna in memoria mea. Nebuna mama-taranca oferind Reginei, care venise ca donator, unica bogatie pe care o avea: uniforma in care fusese omorat fiul ei.

Este destul de surprinzator, nu-i asa, ca nu voi putea uita niciodata acea femeie ai carei ochi erau ca ai unei fantani fara fund. Mater Dolorosa taranca facand un dar Reginei!”.

Fragment din Regina Maria a Romaniei, Capitole tarzii din viata mea. Memorii redescoperite, de Diana Mandache, Editura Allfa, 2004